StiripesurseExterneDmitri Medvedev a plecat în China

Dmitri Medvedev a plecat în China

Publicat:

Fostul preşedinte al Federaţiei Ruse, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev se află în această săptămână la Beijing pentru discuţii cu lideri chinezi, a anunţat miercuri ministerul chinez de externe, transmite AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“Vizita domnului Medvedev în China (…) constituie un schimb la nivel înalt important între China şi Rusia”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Mao Ning, în cadrul unei conferinţe de presă.

Mao Ning nu a oferit detalii despre programul vizitei liderului rus care este vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, organism consultativ responsabil cu formularea de recomandări pe probleme de securitate naţională, politică externă şi apărare destinate şefului statului rus.

Citeşte şi: Dat în urmărire internaţională, prins de grănicerii români – Stiripesurse.md

Agenţia rusă de ştiri TASS a declarat că Dmitri Medvedev urmează să se întâlnească cu “înalţi responsabili ai guvernului chinez” în timpul acestei vizite, prima din decembrie 2022.


China încearcă să se prezinte ca neutră în privinţa invaziei ruse în Ucraina, spre deosebire de SUA şi ţările europene, care susţin Kievul. Cu toate acestea, China rămâne un partener politic şi economic important al vecinului său rus, ceea ce l-a determinat pe secretarul general al NATO să descrie Beijingul drept un “facilitator” al războiului.

O fabrică din China produce drone care sunt livrate Rusiei, declara în noiembrie un înalt oficial al UE, bazându-se pe informaţii furnizate de serviciile de informaţii.

Dmitri Medvedev are un rol limitat în sistemul politic rus şi, în prezent, este cel mai bine cunoscut pentru diatribele sale anti-occidentale pe reţelele de socializare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cazurile de gonoree rezistentă la antibiotice, în creștere în Europa. Ce țări sunt cele mai afectate

Gonoreea rezistentă la antibiotice se răspândește în Europa, iar oficialii din domeniul sănătății avertizează că infecțiile sunt transmise din ce în ce mai mult...

MrBeast a găsit-o pe MrsBeast. Celebrul Youtuber s-a căsătorit cu Thea Booysen pe o insulă privată

Celebrul Youtuber MrBeast s-a căsătorit cu iubita sa, Thea Booysen, pe o insulă privată. Creatorul de conținut își dorea o cerere în căsătorie „cu...

SUA restituie Indoneziei comori culturale furate

Mai multe artefacte de patrimoniu provenite din regiunea indoneziană Papua, scoase ilegal din țară și ajunse în Statele Unite, au fost returnate autorităților de...

‘Mini-creiere’ crescute în laborator ar putea ajuta medicii să aleagă tratamentul pentru Alzheimer

- Cercetători din Statele Unite au dezvoltat modele miniaturale de țesut cerebral folosind celule prelevate de la persoane diagnosticate cu boala Alzheimer, iar rezultatele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.