StiripesurseEconomieFabrica de vinuri „Mold-Nord” din Fălești, în insolvență

Fabrica de vinuri „Mold-Nord” din Fălești, în insolvență

Publicat:

Fabrica de vinuri „Mold-Nord” din Fălești a intrat în proces de insolvență, conform deciziei din 3 decembrie a Judecătoriei Bălți, sediul Central. Procedura a fost inițiată la cererea creditorului CAP „Glia”, o cooperativă agricolă din raionul Cantemir, una dintre cele mai mari gospodării din regiune.

Administratorul desemnat al insolvabilității este Vitalie Roșca, care are obligația de a notifica creditorii și de a gestiona procedurile legale. Creditorii pot depune cererile de admitere a creanțelor până pe 17 ianuarie 2025, iar tabelul definitiv urmează să fie întocmit până la 1 februarie 2025. Ședința de validare a creanțelor a fost programată pentru 4 martie 2025, potrivit  mold-street.com.

Instanța a stabilit că, în cazul în care fabrica intenționează să-și restructureze activitatea, trebuie să prezinte un plan detaliat în acest sens.

Conform datelor publice, „Mold-Nord” are datorii de peste jumătate de milion de lei față de bugetul de stat. Fabrica este cunoscută pentru brandurile sale de rachiu Crideni, vinuri Denovi și Tandrini, dar și pentru vinurile fără alcool Casa Petru Vin. Este administrată de Piotr Chirmici, care deține pachetul majoritar de acțiuni prin compania rusească OOO Viktoria din Belgorod.

În 2023, fabrica a raportat venituri de 69,4 milioane de lei, în scădere cu 43 milioane de lei față de 2022, și pierderi de 4,3 milioane de lei.


CAP „Glia” a mai inițiat recent proceduri de insolvență și împotriva altor companii din domeniu, inclusiv Vinăria Hâncești SRL. Aceasta din urmă a reușit să evite insolvența prin achitarea datoriilor de 3,3 milioane de lei.

Situația fabricii „Mold-Nord” rămâne incertă, urmând să fie decisă de ședințele programate în cadrul procesului de insolvență.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.