În anul 2024, au fost depuse 3363 de cereri de schimbare a numelui și/sau a prenumelui, dintre care 3101 cereri au fost aprobate. Unsprezece cereri au fost respinse. Alte 251 sunt în proces de examinare, precizează Agenția Servicii Publice într-un răspuns pentru IPN.
Potrivit ASP, cele mai frecvente motive invocate de persoanele care solicită schimbarea numelui este dorința femeilor de a purta numele soțului, dacă nu a optat pentru schimbarea numelui la data înregistrării căsătoriei, sau dorința de a reveni la numele de familie avut anterior înregistrării unei căsătorii, dacă nu s-a făcut acest lucru la înregistrarea divorțului.
Vezi şi: VIDEO – Preşedintele României nu-l cruţă pe Călin Georgescu nici după intrarea României în Schengen
Alte motive țin de dorința de a purta prenumele cu care a fost botezat sau de a purta numele persoanei care a participat la creșterea și educația copilului (părintele vitreg), dar nu îl poate dobândi prin filiație, sau de dorința de a purta numele de familie al unuia din ascendenții solicitantului (bunici).
ASP precizează că se refuză schimbarea numelui de familie și/sau a prenumelui în cazul persoanelor care au antecedente penale nesoluționate.
La fel, este refuzată înregistrarea unui nou nume la solicitarea persoanei de a-și translitera numele de familie și/sau prenumele cu caractere latine în baza regulilor ortografice ale unei limbi străine. De exemplu, solicitarea de a schimba numele de familie din Cojocaru în Kozhokaru.
La fel, va fi respinsă solicitarea de a purta numele de familie al fostului soț, în condițiile în care o persoană, la înregistrarea divorțului, a solicitat revenirea la numele purtat anterior înregistrării căsătoriei.
Numele de familie se dobândește prin efectul filiației și se modifică drept urmare a schimbării stării civile a persoanei, ca rezultat al înregistrării unei căsătorii sau divorțului, precum și la cererea unei persoane, în condițiile legii. Schimbarea numelui şi/sau prenumelui este strict reglementată prin mai multe prevederi legale, motiv pentru care nu poate fi apreciat drept un drept absolut și necondiționat al persoanei fizice.
