Astăzi, 12 decembrie, la Piatra Neamț, România, a fost semnat acordul de înfrățire și colaborare dintre județul Neamț și raionul Fălești din Republica Moldova. Despre acest lucru a anunțat președinte PSD România, filiala R.Moldova, Iurie Ciocan.
Potrivit acestuia, delegația de la Fălești a fost condusă de președintele raionului, Rosca Vadim, însoțit de un grup de primari și consilieri raionali. Protocolul de înfrățire a fost semnat de Vadim Roșca și președintele Consiliul Județean Neamț, Daniel Harpa, potrivit punctul.md.
Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect
,,În cadrul vizitei în România, au avut loc și întâlniri cu primarii din Neamț. Evenimentul de astăzi este un prim pas în dezvoltarea și întărirea relațiilor frățești dintre Fălești și Neamț, fiind puse bazele unei colaborări frumoase, care, sunt sigur, va aduce beneficii pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului.” a mai menționat Ciocan.
În context, Iurie Ciocan susține că această colaborare este și una politică, președintele CJ Neamț, Daniel Harpa, și președintele raionului Fălești, Vadim Roșca, fiind ambii social democrați.
,,Acest acord de colaborare este un angajament personal pe care mi l-am asumat și de care sunt foarte mândru. Și nu am de gând să mă opresc aici. Este doar începutul unui drum pe care sunt hotărât să merg până la capăt. Din postura de președinte al organizației PSD România în Republica Moldova voi face tot ce-mi stă în putință să duc la bun sfârșit toate promisiunile făcute în campania electorală. Partidul Social Democrat va lupta în continuare pentru interesele oamenilor, fiind preocupat ca fiecare român, oriunde s-ar afla, să o ducă mai bine.”, a conchis el.
Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’











