StiripesurseExterneDupă FBI, şi britanicii se implică în Cipru pentru combaterea banilor...

După FBI, şi britanicii se implică în Cipru pentru combaterea banilor ruseşti

Publicat:

Experții britanici de la Serviciul Național împotriva Criminalităţii vor începe să instruiască echipe pentru aplicarea legii în Cipru cu privire la criminalitatea financiară

Ca urmare a vizitei efectuate de premierul Marii Britanii, Keir Starmer, în Cipru,  Downing Street (biroul prim-ministrului britanic la Londra) a dat publicităţii un comunicat important, în care este subliniată cooperarea dintre Cipru şi Regatul Unit în efortul de a contracara canalele de circulaţie a banilor rusești ilegali în Europa, scrie POLITIS, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit Downing Street, în timpul întâlnirii dintre preşedintele Ciprului, Nikos Christodoulides, cu premierul britanic Keir Starmer s-a convenit ca Marea Britanie să sprijine Ciprul în înființarea unei noi Unități Naționale de Aplicare a Sancțiunilor. Această cooperare „consolidează și mai mult relația dintre cele două țări în ceea ce privește securitatea şi informațiile de securitate”, transmite Biroul Premierului britanic. Noua unitate va funcționa pe baza cooperării și schimbului de expertiză și informații între Ministerul de Finanțe din Cipru și organisme similare din Marea Britanie, pentru a preveni fluxul ilegal de bani ruseşti în Europa, cu scopul de a „asigura eficacitatea sancțiunilor împotriva mașinăriei de război a lui Putin”. Această unitate, potrivit Biroului Premierului britanic, se adaugă aprofundării cooperării bilaterale împotriva marii criminalități organizate. Cele două țări vor coopera pentru combaterea spălării banilor și vor împărtăși informații despre adevărații beneficiari ai activelor.

În acest sens, experții britanici de la Serviciul Național împotriva Criminalității vor începe să instruiască echipe pentru aplicarea legii în Cipru cu privire la criminalitatea financiară. De asemenea, Serviciul britanic pentru migraţie şi control vamal va organiza programe de instruire pentru a îmbunătăți abilitățile autorităților din Cipru în ceea ce privește recunoașterea riscurilor și tehnicile de investigare și urmărire penală în cazurile de trafic ilegal de tutun, care ajunge adesea în Marea Britanie.

Keir Starmer a legat această cooperare de „Planul pentru Schimbare” pe care l-a prezentat în Maria Britanie în urmă cu câteva zile, şi anume de secțiunea privind securitatea națională. După cum a afirmat el, „numai lucrând cu parteneri care au aceleași idei ne putem proteja interesele, atât în țară, cât și în străinătate. Împreună cu Republica Cipru, oprim fluxul de finanțare ilicită prin Europa pentru a înfometa mașinăria de război a lui Putin și pentru a proteja stabilitatea globală”.

Downing Street subliniază că Republica Cipru a înghețat active rusești în valoare de 1,5 miliarde de lire, în urma invadării Ucrainei și că guvernul cipriot sprijină inițiativa britanică împotriva activităţii „flotei din umbră” a Rusiei, adică a navelor care efectuează curse și transporturi cu încălcarea sancțiunilor. Ciprul se numără printre cele 46 de țări care au semnat inițiativa anunțată de Starmer în acest sens la conferința Comunității Politice Europene din luna iulie.


Iniţiativa Marii Britanii vine după cea a SUA

Anunțul făcut de Downing Street că Marea Britanie va sprijini Ciprul în înființarea unei noi Unități Naționale de Aplicare a Sancțiunilor vine după confirmarea angajamentului comun Cipru-SUA de a consolida capacitățile Ciprului în combaterea finanțării ilegale și spălării banilor, angajament anunţat după întâlnirea de ieri a președintelui Christodoulides la Nicosia cu o echipă a FBI-ului american. Este vorba despre două acorduri separate, dar deosebit de importante, deoarece urmăresc combaterea spălării banilor.

În același timp, însă, se pune şi întrebarea în ce măsură autoritățile cipriote competente vor fi cu adevărat întărite și modernizate prin asistența și contribuția experților americani și britanici şi dacă nu cumva activitatea de combatere a infracţiunilor economice, a corupției, a spălării banilor este lăsată în întregime în competenţa autorităţilor britanice şi americane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CEC propune permanentizarea votului prin corespondență

Votul prin corespondență ar putea fi permanentizat, iar pentru administrarea acestuia ar putea fi creat un consiliu electoral distinct, potrivit IPN. Citește și: Indivizii care...

Pensii și alte prestații sociale pentru moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina

Moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale. Parlamentul a ratificat două acorduri în domeniul securității sociale,...

Prima sentință în dosarul „Metalferos” – menținută la Curtea de Apel

Nicolae Pelin, prezentat de procurori drept capul uneia dintre grupările care ar fi prejudiciat întreprinderea „Metalferos” în perioada când aceasta era controlată de oameni...

Vor fi stabilite valori de referință clare la calcularea salariului minim

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.