StiripesurseCultură și Media15 decembrie, ziua internaţională a ceaiului

15 decembrie, ziua internaţională a ceaiului

Publicat:

Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.

Pentru a ne bucura pe deplin de fiecare zi a anului, ne lăsăm inspiraţi şi de unul dintre celebrele dialoguri ale îndrăgitelor personaje ale lumii de basm create de scriitorul britanic A.A. Milne în urmă cu puţin peste un secol, în cartea sa pentru copii “Winnie-the-Pooh”: “- What day is it?, asked Pooh. – It’s today, squeaked Piglet. – My favorite day, said Pooh” (” – Ce zi este?, întrebă Pooh. – Este astăzi, guiţă Piglet. – Ziua mea favorită, spuse Pooh”), potrivit stiripesurse.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

Aşadar, ziua de astăzi cu unele dintre sărbătorile ei ar putea fi ziua preferată a multora dintre noi.

O altă zi în care celebrăm ceaiul


Marcată anual pe data de 15 decembrie în ţările producătoare de ceai, “Ziua Internaţională a Ceaiului” – aşa cum era cunoscută ea de dinainte ca Organizaţia Naţiunilor Unite să introducă în 2019 o nouă “Zi Internaţională a Ceaiului”, pe 21 mai – celebrează cea mai folosită băutură din lume după apă şi are drept scop principal sensibilizarea cu privire la impactul pe care comerţul cu ceai îl are asupra agricultorilor şi lucrătorilor. Noi, bineînţeles, le sărbătorim pe amândouă, pentru că cine nu vrea un ceai dublu?, notează Nationaltoday.com.

Ştiaţi că originile ceaiului se întorc în China? Ceaiul a fost folosit în principal în scopuri medicinale până în secolul al XVII-lea, când a ajuns în Regatul Unit, iar principalele sale tipuri includ ceaiul negru, verde, alb, ceaiul din ierburi, oolong-ul şi pu-erh-ul.

Nu există un mod mai bun de a ne începe ziua decât savurând gustul şi aroma plăcută a unui ceai. Legenda spune că ceaiul a fost descoperit în urmă cu peste 4000 de ani, în China, de către împăratul Shennong. Într-una dintre vizitele sale într-o regiune îndepărtată, frunzele unui copac din apropiere au căzut într-o oală cu apă clocotită pe care servitorii săi o aşezaseră pe foc. Aroma răcoritoare l-a făcut pe împărat să guste băutura, şi aşa s-a născut prima ceaşcă de ceai.

În secolul al XVI-lea, ceaiul a traversat globul şi a ajuns în Europa prin intermediul negustorilor olandezi, devenind o marfă comercializată pe scară largă datorită înfiinţării Companiei Indiilor de Est în Anglia. Restul, după cum se spune, este istorie.

În afară de gustul şi de beneficiile sale, contribuţiile ceaiului la cultura şi la dezvoltarea socio-economică a umanităţii sunt la fel de relevante. Cultivat în peste 35 de ţări, ceaiul susţine mijloacele de trai a peste 13 milioane de persoane.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

Iniţiată de sindicate în 2005, #InternationalTeaDay celebrează beneficiile pentru sănătate, importanţa economică şi patrimoniul cultural al ceaiului, asigurând în acelaşi timp o producţie mai durabilă, de la câmpuri până în ceştile noastre. Reunind organizaţii ale societăţii civile şi mici cultivatori şi afaceri cu ceai, această sărbătoare urmăreşte să reglementeze concurenţa inegală, normele de siguranţă, ocuparea terenurilor, securitatea socială, salariile de subzistenţă şi drepturile femeilor pentru toţi lucrătorii din domeniul ceaiului, explică Nationaltoday.com.

Ziua este sărbătorită în ţări producătoare de ceai precum India, Sri Lanka, Nepal, Vietnam, Indonezia, Bangladesh, Kenya, Malawi, Malaezia, Uganda şi Tanzania.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.