StiripesursePoliticăMoldovagaz anunță că a strâns destule gaze pentru această iarnă

Moldovagaz anunță că a strâns destule gaze pentru această iarnă

Publicat:

Compania Moldovagaz anunţă că a finalizat în proporţie de 100% achiziţia volumelor gazelor naturale, necesare pentru întregul sezon de încălzire octombrie 2024-martie 2025 pentru malul drept al Nistrului.

Anunțul vine în condițiile în care Republica Moldova urmează să instituie starea de urgenţă în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, începând din 16 decembrie, potrivit stiripesurse.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

”SA „Moldovagaz” a finalizat în proporţie de 100% achiziţia volumelor gazelor naturale, necesare pentru întregul sezon de încălzire octombrie 2024-martie 2025 pentru malul drept al Nistrului. Procedura de procurare a fost iniţiată în luna iulie curent, şi încheiată cu succes la data de 12 decembrie 2025”, arată un comunicat al companiei, citat de News.ro.

Per total sunt procurate gaze naturale în cantitate de 7.952.196 MWh, sau estimativ 747,9 milioane m3.


”Preţul mediu ponderat de procurare este de 47,88 euro/MWh, ceea ce constituie aproximativ 509,15 euro/1.000 m3, sau circa 9.842,89 lei moldoveneşti/1.000 m3, cu livrarea până la Punctul Virtual de Tranzicţionare (PVT) al Republicii Moldova”, mai arată compania.

Cantitatea de bază a gazelor în mărime de 7.443.773 MWh (circa 700,1 milioane m3) a fost achiziţionată pe platforma de tranzacţionare SRL „Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) Est” în perioada august – decembrie 2024, inclusiv:

  • pe piaţa GasForward (31 tranzacţii): 7.184.259 MWh (circa 675,6 milioane m3);
  • pe piaţa SPOT (142 loturi): 259.514 MWh (circa 24,5 milioane m3)”, precizează compania.

Restul volumelor de gaze naturale de 508.423 MWh (circa 47,8 milioane m3) este procurată de la SA „Energocom”, în baza Hotărârii de Guvern nr. 365/2024 cu privire la aprobarea obligaţiei de stocare a gazelor naturale.

Parlamentul de la Chişinău a aprobat, în noaptea de joi spre vineri, introducerea stării de urgenţă în sectorul energetic pe teritoriul Republicii Moldova, începând cu 16 decembrie 2024, pe durata a 60 de zile. Măsura, cerută de guvern, este instituită din cauza riscului ca Transnistria să rămână fără livrări de gaze de la Gazprom, ceea ce ar face ca şi restul Republicii Moldova să se confrunte cu o penurie gravă de energie electrică. Guvernul a solicitat instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic în contextul incertitudinii privind continuarea livrărilor de gaze din Federaţia Rusă spre regiunea separatistă transnistreană, începând cu 1 ianuarie 2025, atunci când expiră contractul de tranzit al gazelor prin Ucraina, iar Kievul a anunţat că nu doreşte prelungirea lui. Declararea stării de urgenţă permite guvernului de la Chişinău să reacţioneze rapid şi să limiteze exporturile de energie.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

Moldovagaz este una dintre cele mai mari companii din sectorul energetic al Republicii Moldova. Este furnizor de gaze naturale (titular de licenţă), ce îndeplineşte obligaţii de serviciu public privind furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali (casnici şi noncasnici). Totodată, este fondator şi unic asociat (100%) al altor întreprinderi din sectorul gazelor naturale ce prestează servicii pe piaţa gazelor naturale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cei mai bogați 1% provoacă daune climatice de aproape 1.000 de miliarde de dolari pe an. Planeta tocmai a traversat a doua cea mai...

Impactul climatic al celor mai bogați oameni din lume nu provine doar din stilul lor de viață, ci mai ales din investițiile și deținerile...

Kremlinul respinge medierea europeană, Ursula von der Leyen anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat referitor la posibilitatea unei întâlniri între Putin și Trump că o convorbire telefonică este întotdeauna...

De câți bani are nevoie o familie de moldoveni pentru un trai decent

O familie cu doi adulți și doi copii are nevoie de cel puțin 21 de mii de lei pe lună pentru a acoperi cheltuielile...

Atelier de olărit la Chișinău

La Chișinău, un atelier de olărit organizat de Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice oferă publicului posibilitatea de a învăța tehnici de bază...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.