StiripesurseȘtirile zileiAutorităţile din Guam tratează cu calm ameninţările Coreii de Nord: 'Suntem...

Autorităţile din Guam tratează cu calm ameninţările Coreii de Nord: ‘Suntem pregătiţi pentru orice’

Publicat:

Guvernatorul insulei Guam, Eddie Calvo, a minimalizat miercuri ameninţările Coreii de Nord împotriva acestui avanpost strategic al armatei americane în Pacific, dar a declarat că teritoriul este ‘pregătit pentru orice eventualitate’, relatează AFP, conform agerpres.

Tensiunile legate de programul balistic şi nuclear nord-coreean au escaladat în ultimele 24 de ore, în contextul în care preşedintele american Donald Trump a promis marţi ‘foc şi furie’ împotriva Phenianului.

În replică, Coreea de Nord a ameninţat câteva ore mai târziu că ia în considerare lovituri cu rachete asupra dispozitivelor militare americane din Guam.

Citeşte şi: PANICĂ la Paris. O maşină a intrat ÎN PLIN într-un grup de militari – FOTO/VIDEO

Într-un discurs televizat, guvernatorul acestui teritoriu american a declarat că lucrează cu Washingtonul pentru a-i ‘garanta securitatea’.


“Vreau să liniştesc populaţia din Guam că în prezent nicio ameninţare nu planează asupra insulei noastre şi nici asupra insulelor Mariane. Am vorbit cu comandantul interarme din regiunea Marianelor, contramiralul Shoshana Chatfield, care mi-a confirmat aceasta”, a adăugat el.

Guam, o insulă îndepărtată din Pacific de 550 kilometri pătraţi, este un avanpost-cheie pentru forţele americane, amplasată strategic între Peninsula Coreeană şi Marea Chinei de Sud. Aproximativ 6.000 de militari americani sunt staţionaţi în Guam.

Potrivit lui Calvo, ‘numeroase niveluri de apărare’ strategică au fost desfăşurate pentru protejarea insulei Guam. Casa Albă a dat asigurări că o lovitură împotriva acestei insule va fi asimilat unui atac împotriva Statelor Unite, a mai declarat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Incendiile din Franța și Spania: Peste 300.000 de oameni, evacuați. Flăcările au ajuns la 15 km de Bordeaux, care ia în calcul evacuarea totală

Incendiile uriașe din Franța și Spania continuă să se extindă, alimentate de secetă, temperaturi extreme și rafale care schimbă imprevizibil direcția focului. Peste 300.000...

Promo-LEX după ultimele ședințe ale Parlamentului: În cazul a 20 din 21 de proiecte de lege adoptate, transparența decizională a fost afectată

În cazul a 20 din cele 21 de proiecte de lege adoptate în cadrul ședințelor plenare ale Parlamentului din 23 și 24 iulie, transparența...

Pompierii din Moldova au lichidat un nou incendiu forestier izbucnit în apropiere de Salonic

Pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), detașați în Republica Elenă, au lichidat un nou incendiu forestier izbucnit în apropierea localității Pilea, la...

Serviciile de stare civilă ale Ambasadei Republicii Moldova în Rusia, suspendate temporar în perioada 1–31 august 2026

Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă anunță suspendarea temporară a prestării serviciilor de stare civilă în perioada 1–31 august 2026, în contextul implementării unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.