StiripesurseCultură și MediaDiverseKarim Benzema, tot mai aproape de retragerea din fotbal

Karim Benzema, tot mai aproape de retragerea din fotbal

Publicat:

Karim Benzema, atacantul francez de 36 de ani de la Al Ittihad, este gata să se retragă nu în 2026, când îi expiră contractul cu actuala sa echipă, ci în 2025, informează Relevo.

Atacantul ar fi obosit de rutina zilnică la un club unde a suferit o serie de eşecuri în sezonul trecut, sub comanda lui Marcelo Gallardo, potrivit stiripesurse.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

Acum antrenat de Laurent Blanc, câştigătorul Balonului de Aur 2022 este al doilea cel mai bun marcator din Saudi Pro League (10 goluri), imediat după Aleksandar Mitrovic (12) şi este liderul campionatului cu Al Ittihad.

Relevo susţine că, în ciuda formei sale bune de pe teren, Benzema este gata să îşi încheie cariera. Clubul din Arabia Saudită nu ar vedea cu ochi buni această nouă mutare, având în vedere că francezul aduce 100 de milioane de euro pe an.


În vârstă de 36 de ani, fostul jucător al lui Lyon are chiar un post pregătit pentru după încheierea carierei: cel de ambasador al Real Madrid în străinătate, în special în lumea arabă.

Atacantul ar fi întreţinut relaţii excelente cu preşedintele madrilen Florentino Perez, care a jucat un rol important în aducerea sa în 2009.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

Câştigător a cinci Ligi ale Campionilor cu Real, Benzema a jucat 648 de meciuri pentru merengue, marcând 354 de goluri şi oferind 165 de pase decisive.

Benzema a mai câştigat patru titluri în La Liga, patru Supercupe ale Europei, trei Copa del Rey şi patru Supercupe ale Spaniei, transmite News.ro.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova se alătură mecanismului internațional de compensare pentru Ucraina

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat joi, 23 iulie, Convenția de la Haga privind crearea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina. Noul instrument juridic va...

Fondatoarea unei companii de turism, reținută pentru 72 de ore într-un dosar de escrocherie de circa un milion de lei

Fondatoarea unei companii de turism a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru escrocherie. Pe acest caz, mai multe familii au...

Sectorul IT din Moldova a depășit un miliard de dolari în afaceri

Sectorul IT a devenit unul dintre principalele motoare de creștere ale economiei Republicii Moldova. În 2025, companiile rezidente ale Moldova Innovation Technology Park au...

De ce refuză lumea petrolul în plin război? Misterul care sfidează economia

Două forțe dominante echilibrează piața mondială a petrolului: oferta și cererea. Războiul cu Iranul le-a perturbat pe amândouă – iar una dintre ele s-ar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.