StiripesurseEconomieMinisterul Energiei cere sprijin internațional pentru transformarea sectorului energetic 

Ministerul Energiei cere sprijin internațional pentru transformarea sectorului energetic 

Publicat:

Nevoile actuale ale Ministerului Energiei, care se concentrează pe tranziția către un sector energetic mai sustenabil și stabil, au fost discutate la o nouă ședință a Consiliului sectorial pentru asistența externă în domeniul energetic, cu participarea premierului Dorin Recean. Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor din sectorul energetic, parteneri de dezvoltare internaționali și instituții precum Secretariatul Comunității Energetice și Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE).

În cadrul discuțiilor, Ministerul a solicitat sprijin pentru finalizarea unor proiecte strategice, inclusiv pentru crearea unei entități centrale de stocare a rezervelor de produse petroliere și pentru dezvoltarea infrastructurii energetice locale, cum ar fi rețelele electrice, de gaze și de încălzire, parcuri eoliene și solare. De asemenea, au fost abordate necesitățile de sprijin pentru dezvoltarea sectorului de biogaz, în conformitate cu cerințele de sustenabilitate.

Cristina Pereteatcu, secretara de stat a Ministerului Energiei, a evidențiat progresele semnificative în sectorul energetic, în ciuda crizei energetice. Ea a subliniat evoluțiile din 2024, când Moldova a înregistrat un avans semnificativ în integrarea pieței de electricitate și în dezvoltarea surselor regenerabile de energie.

Raportul Comisiei Europene pe 2024 a apreciat progresul Republicii Moldova în implementarea pachetului „Energie curată pentru toți europenii”, iar între realizările menționate se numără avansarea în elaborarea Strategiei energetice naționale până în 2050 și crearea unui operator al pieței energiei electrice.

În cadrul reuniunii, au fost prezentate și progresele în proiectele de interconectare a rețelelor electrice și modernizarea stațiilor electrice, precum și consolidarea rutelor alternative de transport al gazelor naturale pentru diversificarea surselor de aprovizionare.


Totodată, s-a discutat despre aprobarea Planului de Măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2024-2025 și despre majorarea stocurilor de gaze pentru a asigura securitatea energetică a țării. Reuniunea a oferit oportunitatea pentru aprofundarea colaborării cu partenerii externi și alinierea sectorului energetic al Moldovei la standardele europene de sustenabilitate și securitate energetică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.