StiripesurseEconomieCetățenii pot solicita plăți compensatorii pentru acțiunile obținute în privatizările din...

Cetățenii pot solicita plăți compensatorii pentru acțiunile obținute în privatizările din anii ’90

Publicat:

Foștii acționari care au dobândit acțiuni în cadrul privatizărilor din anii ’90, dar nu și-au revendicat încă plățile cuvenite, pot solicita compensații din Fondul de compensare a investitorilor, gestionat de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF). Fondul a acumulat, până la 1 decembrie 2024, circa 50 de milioane de lei.

Potrivit datelor CNPF, peste 30.000 de foști acționari ai 87 de societăți pe acțiuni, unde a avut loc retragerea obligatorie a acțiunilor, sunt eligibili să primească plăți compensatorii. De asemenea, CNPF administrează plăți pentru foștii acționari ai fondurilor de investiții lichidate.

În perioada 1 august 2023 – 1 noiembrie 2024, CNPF a acordat compensații de peste 209.000 lei unui număr de 65 de foști acționari minoritari, persoane fizice.

Cetățenii care nu și-au revendicat drepturile sunt încurajați să solicite compensațiile, având în vedere că mijloacele bănești rezultate din lichidarea fondurilor sau preluarea obligatorie sunt destinate tocmai pentru acoperirea acestora.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.