StiripesurseȘtirile zileiSuporterii lui AC Milan protestează și îi cer patronului să vândă...

Suporterii lui AC Milan protestează și îi cer patronului să vândă echipa

Publicat:

Suporterii lui AC Milan au organizat un protest fiind nemulțumiți de situația echipei de fotbal. Fanii îi cer patronului să vândă echipa. Protestul s-a desfășurat în fața clădirii în care avea loc un eveniment prin care se sărbătorea împlinirea a 125 de ani de la înființarea clubului.

Fanii italieni au organizat protestul luni seara obligându-i pe liderii clubului să intre printr-o intrare secundară în clădirea în care a avut loc evenimentul, anunță Football Italia, potrivit stiripesurse.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

Supărarea fanilor a crescut după egalul obținut de echipa lor în meciul cu Genoa. Imediat după meciul din campionatul italian, ei i-au așteptat pe jucători pentru a le cere explicații.

Totuși, cea mai mare parte a furiei suporterilor îl vizează pe președintele și patronul Gerry Cardinale. Pe stadionul San Siro au apărut mai multe mesaje prin care Cardinale era îndemnat să vândă clubul, fanii susținând că este „nedemn” de istoria lui AC Milan.


Antrenorul Paulo Fonseca nu a fost fluierat de suporterii protestatari. Tânărul jucător Francesco Camarda și legendele clubului Franco Baresi și Pietro Paolo Virdis au primit aplauze.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au fost lansate pregătirile pentru deschiderea primului cluster de negocieri

Republica Moldova se apropie de o nouă etapă în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Președinția Cipriotă a Consiliului UE a lansat pregătirile pentru...

S-a descins cu percheziții într-un spital din Edineț. Doi angajați ar fi implicați în acte de corupție

Centrul Național Anticorupție și procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Bălți, oficiul principal, documentează o schemă de corupție sistemică în cadrul unei instituții medicale din...

Un grup de deputați ucraineni – în vizită în Moldova

O delegație a Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada...

Conferința investițională RM–UE și-a deschis lucrările. Este prezentă Comisara europeană Marta Kos

Chișinăul găzduiește astăzi prima Conferință investițională Republica Moldova – Uniunea Europeană. Citește și: Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte Potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.