StiripesurseCultură și Media20 decembrie - Ziua internaţională a solidarităţii umane (ONU)

20 decembrie – Ziua internaţională a solidarităţii umane (ONU)

Publicat:

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), la 22 decembrie 2005, a identificat, prin rezoluţia 60/209, solidaritatea drept una dintre valorile fundamentale şi universale care ar trebui să stea la baza relaţiilor dintre popoare în secolul XXI şi, în acest sens, a decis să proclame data de 20 decembrie a fiecărui an Ziua internaţională a solidarităţii umane.

Solidaritatea este identificată în Declaraţia Mileniului ca una dintre valorile fundamentale ale relaţiilor internaţionale în secolul XXI, în care cei care suferă sau beneficiază cel mai puţin merită ajutorul celor care beneficiază cel mai mult. În consecinţă, în contextul globalizării şi al provocării inegalităţii în creştere, consolidarea solidarităţii internaţionale este indispensabilă, potrivit ONU, scrie stiripesurse.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

Ca urmare, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a proclamat Ziua internaţională a solidarităţii umane, având în vedere faptul că promovarea culturii de solidaritate şi a spiritului de participare sunt importante pentru combaterea sărăciei.

Prin iniţiativa proclamării Zilei internaţionale a solidarităţii umane, precum şi prin constituirea Fondului mondial de solidaritate pentru eradicarea sărăciei, conceptul de solidaritate a fost promovat ca fiind esenţial în lupta împotriva sărăciei şi în implicarea majoră a tuturor părţilor interesate, arată ONU.


Fondul mondial de solidaritate a fost iniţiat prin Rezoluţia 57/265 a Adunării Generale a ONU, la 20 decembrie 2002, şi, în februarie 2003, a fost instituit ca un fond fiduciar al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Obiectivul său este eradicarea sărăciei şi promovarea dezvoltării umane şi sociale în ţările în curs de dezvoltare, în special în rândul celor mai sărace segmente ale populaţiei.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

Conceptul de solidaritate a definit activitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite de la fondarea acesteia. Crearea Naţiunilor Unite a adus statele şi popoarele lumii împreună pentru a promova pacea, drepturile omului şi dezvoltarea socială şi economică. Organizaţia a fost fondată pe premisa de bază a unităţii şi armoniei dintre membrii săi, exprimată în conceptul de securitate colectivă, care se bazează pe solidaritatea şi determinarea membrilor săi de a se uni în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Presa maghiară: România s-ar putea confrunta cu probleme mari la iarnă

România face lobby activ la Bruxelles pentru a amâna închiderea unei centrale pe cărbune. Guvernul avertizează că oprirea unității în august ar pune în...

Țara în care există peste 16 milioane de firme fără angajați. Proprietarii folosesc IA

Peste 16 milioane de firme fără angajați există în China. Proprietarii acestora folosesc inteligența artificială pentru activitățile zilnice. Fenomenul este în creștere. Peste 16 milioane...

O pastilă zilnică dublează perioada de supraviețuire pentru pacienții cu cancer pancreatic

S-a descoperit că o pastilă poate aproape dubla perioada de supraviețuire pentru pacienții cu cancer pancreatic avansat, experții descriind studiul clinic ca fiind revoluționar. Medicamentul,...

Șoferii pot primi înapoi taxa de autostradă dacă rămân blocați în ambuteiaj

Italia devine prima țară care restituie taxa de autostradă șoferilor blocați în ambuteiaj din cauza lucrărilor de construcție. Noua reglementare a intrat în vigoare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.