StiripesurseSocialSalariile profesorilor cresc, dar nu cât îşi doresc cadrele didactice

Salariile profesorilor cresc, dar nu cât îşi doresc cadrele didactice

Publicat:

În contextul în care profesorii anunță noi proteste și cer majorări de salarii care să corespundă nivelului de trai, ministrul Educației Dan Perciun a prezentat astăzi proiectul privind creșterile salariale din domeniul învățământului.

Ministrul a confirmat că a avut mai multe discuții cu Sindicatele din domeniul educației și a prezentat proiectul în cauză. Drept că aceste majorări vor fi de până la 13%, față de 35% așa cum cereau profesorii.

Citeşte şi: România promite ajutor Moldovei, dar fără sacrificii interne – Stiripesurse.md

Potrivit informațiilor oferite de Dan Perciun, salariile vor fi majorate în funcție de gradele didactice ale profesorilor și managerilor școlari. Astfel, de aceste majorări vor beneficia cei din școli, grădinițe, colegii, școli profesionale, etc. Tot de majorări vor beneficia metodiștii și ajutorii din grădinițe.

Ca urmare a schimbărilor operate, salariile vor fi oferite în felul următor:


Salariul profesorilor fără grad didactic: în 2025, salariile vor varia între 9200 – 10 780 de lei, comparativ cu anul 2024 când era de la 8568 de lei – la 10022 de lei. Majorările vor fi de peste 7%.

Profesorii care au gradul didactic II. Dacă în 2024 aveau salarii cuprinse între 9718 – la 11402 lei, în 2025 acestea se vor majora între 11 025 -12970 de lei, creștere de circa 13%.

Pentru profesorii care au gradul didactic I. Dacă în anul 2024 salariul varia între 11029 – 12975 lei, în anul ce vine salariul se va majora și va varia între 126675 – la 14950 de lei pe lună.

Profesorii cu grad didactic superior. Comparativ cu anul curent, când salariile variază între 12770 – la 14824 de lei cu toate sporurile salariale, în 2025 vor avea salarii de la 14250 – la 16840 de lei, creștere de circa 13%.

De majorări vor beneficia și cadrele manageriale, iar pentru metodiști și ajutorii din grădinițe se va majora clasa de salarizare de la 52- la 56. În privința unui suport mai mare pentru profesori, ministrul a menționat că se vor căuta resurse adiționale pentru plăți unice și alte intervenții.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.