StiripesursePoliticăDaniel Vodă: Este momentul ca fiecare instituție să contribuie activ la...

Daniel Vodă: Este momentul ca fiecare instituție să contribuie activ la reducerea presiunii asupra sistemului energetic național

Publicat:

Guvernul a transmis prin intermediul Ministerului Energiei un set de recomandări autorităților publice centrale și locale pentru eficientizarea consumului de energie. Acestea vizează reducerea consumului de energie electrică și termică, fiind parte din eforturile guvernamentale de pregătire și gestionare eficientă a sezonului de încălzire 2024-2025, transmite MOLDPRES.

Facem apel la instituții să adopte măsuri simple, dar eficiente, precum utilizarea luminii naturale, stingerea luminilor nefolosite, înlocuirea becurilor cu LED-uri și izolarea conductelor de agent termic. Este momentul ca fiecare instituție să contribuie activ la reducerea presiunii asupra sistemului energetic național,” a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, după ședința de astăzi a Executivului.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

Totodată, pentru reducerea consumului de energie termică se propune izolarea conductelor de agent termic și monitorizarea temperaturii interne pentru a reduce pierderile de căldură; utilizarea termostatelor electronice și a robinetelor termostat pe calorifere pentru a optimiza distribuția căldurii; informarea și motivarea angajaților pentru a utiliza rațional energia la locul de muncă, prin menținerea feroneriilor și ușilor închise și oprirea aparatelor consumatoare de energie.

Acțiunile Guvernului sunt motivate de creșterea cu 15% a consumului de energie față de anul trecut și de incertitudinile regionale, precum situația livrărilor de gaze naturale și impactul războiului din Ucraina asupra liniilor de tensiune înaltă.


Daniel Vodă a afirmat că „eficiența energetică nu este doar o metodă de reducere a costurilor, dar și un act de responsabilitate socială, în special în vremuri de incertitudine dictată de situația regională și anume bombardamentele Rusiei împotriva Ucrainei, care afectează liniile de tensiune înaltă și asta influențează capacitatea noastră de a cumpăra energie electrică mai ieftină”.

O altă incertitudine, care a fost anunțată de către autoritățile de la Chișinău, este și lipsa unui angajament clar de a respecta, de la 1 ianuarie 2025, contractul de livrare a gazelor naturale spre regiunea transnistreană a țării noastre de către compania Gazprom, care, la fel, aparține Federației Ruse”, a spus Daniel Vodă.

Guvernul îndeamnă toate instituțiile să coopereze și să devină exemple de bune practici pentru cetățeni.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

La sfârșitul săptămânii trecute, autoritățile au lansat Campania „Economisește energia – plătește mai puțin”. Totodată, premierul Dorin Recean a îndemnat astăzi cetățenii să întreprindă măsuri de economisire a resurselor energetice.

În același timp, Ministerul Energiei a emis o circulară către autoritățile publice centrale și locale, cu îndemnul de a aplica măsuri concrete de eficientizare a consumului de energie în cadrul instituțiilor publice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.