StiripesursePoliticăMaia Sandu: Sper că e ultima iarnă în care mai suntem...

Maia Sandu: Sper că e ultima iarnă în care mai suntem șantajați energetic

Publicat:

După întâi ianuarie este posibil să ne confruntăm cu întreruperi de curent electric, iar tariful ar urma să crească pentru consumatorii casnici. Declarația îi aparține șefei statului, Maia Sandu și a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă pe final de an, dar și de mandat. Șefa statului susține că a cerut ajutor de la Bruxelles în caz de necesitate și speră că această iarnă va fi ultima în care Federația Rusă ne mai poate șantaja energetic. Între timp cetățenii sunt îndemnați să folosească rațional resursele energetice. 

„O să avem curent electric, o să avem încălzire, o să avem gaze naturale întrebarea este la ce preț. S-ar putea să avem întreruperi de curent electric, pentru că chiar dacă am făcut mult pentru a grăbi construcția de linii de tensiune înaltă care să ne unească cu piața românească acestea vor fi gata la finalul lui 2025 prima linie și următoarele până în 2028”, potrivit tv8.md.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

Autoritățile se pregătesc de scenariul în care din cauza războiului, rețelele electrice din Ucraina să fie afectate, iar România să trebuiască să livreze electricitate atât pentru noi cât și pentru țara vecină, ceea ce ar putea crea un deficit în regiune. În acest context, președinta îndeamnă cetățenii să economisească pe cât este posibil resursele energetice.

„Soluții sunt, dar trebuie să facem cu toții un efort să economisim, să ne gândim și pe termen mediu ce putem să facem ca să reducem consumul și cheltuielile și sunt sigură că o să trecem bine peste această iarnă și eu tare sper că această iarnă va fi ultima în care mai suntem șantajați energetic”. 


Citeşte şi:  Dodon vrea 'capul' Maiei Sandu: Alegeri anticipate pentru înlăturarea ei de la putere!

Totodată, Maia Sandu a precizat că cei peste 300 de mii de cetățeni din regiunea transnistreană vor fi ajutați cu gaz, aceștia însă trebuie să își achite consumul. Nu este clar însă dacă achitările vor fi făcute imediat sau ulterior.

„Cum vor plăti oamenii de acolo, având în vedere că toată viața lor de când există această regiune nu au plătit un preț real pentru resursele energetice? – Sarcina noastră principală este să ne asigurăm că toată lumea are curent electric, încălzire și gaze naturale. Ulterior, așa cum a anunțat premierul va veni cu răspunsuri concrete cum pot fi recuperate resursele achitate de malul drept pentru consumul pe malul stâng. Există anumite modalități și ele vor fi făcute publice de către Guvern”. 

Chiar dacă unii experți au declarat că o eventuală criză energetică în regiunea transnistreană ar putea favoriza reîntregirea țării, Maia Sandu consideră că acest lucru este imposibil la această etapă.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

„Reîntregirea poate fi făcută atunci când armata rusă va părăsi teritoriul Republicii Moldova, deci o condiție primordială pentru inițierea procesului de reîntregire este demilitarizarea și retragerea armatei ruse. Atât timp cât avem pe teritoriu această armată, atât timp reîntregirea rămâne doar o soluție teoretică”. 

Maia Sandu a menționat că le-a cerut partenerilor europeni ajutor pentru Republica Moldova, în caz de necesitate, cum ar fi urgentarea debursării primei tranșe de bani în Programul privind Creșterea Economică a Moldovei. Astfel, în perioada ianuarie-martie Energocom ar urma să majoreze achizițiile lunare de energie electrică pentru a reduce deficitul. Un contract în acest sens a fost semnat astăzi, iar prețul este plafonat de guvernul țării vecine la 80 de euro per megawatt oră. 

 

Citeşte şi:  Comisia electorală de la Chişinău, sesizată în urma tipăririi de pliante electorale în sprijinul lui Dodon la o editură de stat

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 5.000 de fermieri sunt pregătiți de CCAR

Fermierii din Republica Moldova beneficiază de mentorat, instruiri și consultanță pentru dezvoltarea afacerilor agricole prin intermediul Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală (CCAR), care...

Raport ICAN: Peste 300 de instituţii financiare investesc în companii care fabrică arme nucleare

Cel puţin 301 de instituţii financiare - bănci, fonduri de pensii, companii de asigurări şi alte instituţii financiare - investesc semnificativ în companii implicate...

Concurs de admitere la INJ

Institutul Național al Justiției a anunțat lansarea concursului de admitere pentru formarea inițială a candidaților la funcțiile de judecător și procuror, pentru perioada octombrie...

România NU a oprit alocațiile și pensiile pentru cetățenii din R. Moldova

Mai multe site-uri și conturi de pe rețelele sociale au difuzat informații potrivit cărora România ar fi încetat plata alocațiilor pentru copii și a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.