StiripesurseSocialAtenție, șoferi! Ceață densă în centrul și sudul țării

Atenție, șoferi! Ceață densă în centrul și sudul țării

Publicat:

Polițiștii informează că în centrul și sudul țării persistă ceața densă, ceea ce reduce considerabil vizibilitatea în trafic și îndeamnă șoferii să circule cu atenție, comunică MOLDPRES.

Ofițerul de presă al Inspectoratului General de Poliție (IGP), Oxana Toderiță a menționat pentru agenție că în condiții de ceață, conducătorii auto sunt îndemnați să păstreze o distanță mai mare față de mașina care circulă în față. De asemenea, conducătorii mijloacelor de transport sunt obligați să circule având conectată lumina de întâlnire și pe timp de zi, măsură prevăzută în Regulamentul Circulației Rutiere.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

Ea a adăugat că șoferii trebuie să evite frânarea sau accelerarea bruscă și să conducă cu viteză adaptată la condiţiile meteo și de trafic. Totodată, în cazul unei defecțiuni, triunghiurile de presemnalizare necesită a fi amplasate la o distanţă mult mai mare.

De asemenea, oamenii legii au îndemnat pietonii ca înainte de a traversa strada să se asigure că au fost observați de către șoferi, întrucât pe timp de ceață și ploaie riscul de a nu fi văzut este mult mai mare, în special seara.


Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

În această seară vremea rămâne fără schimbări esențiale. Condițiile de ceață vor mai apărea în orele dimineții.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deputatul Costiuc denunță reangajarea polițistului implicat în incidentul de la IP. Cernăuțeanu neagă

Un polițist demis după ce a tras mai multe focuri de armă în sediul Inspectoratului de Poliție Centru din Chișinău ar fi revenit în...

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să proceseze plățile prin intermediul instituțiilor financiare licențiate din Republica Moldova. Un proiect de lege care...

Maia Sandu: „Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara”

Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara. Republica Moldova a colaborat îndeaproape cu Uniunea Europeană și suntem foarte...

Moldovean – găsit mort într-o mașină furată în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.