StiripesurseCultură și MediaCoridorul Vasari, una dintre cele mai faimoase atracții turistice din Florența,...

Coridorul Vasari, una dintre cele mai faimoase atracții turistice din Florența, redeschis pentru public

Publicat:

Un pasaj construit în timpul Renașterii și care leagă Galeriile Uffizi din Florența de fosta reședință a familiei Medici, Palazzo Pitti, este redeschis pentru public, începând de sâmbătă, oferind o panoramă spectaculoasă asupra orașului istoric italian. 

Coridorul Vasari, denumit după Giorgio Vasari, un arhitect, pictor și istoric de artă din secolul al XVI-lea, cel care l-a proiectat, șerpuiește până în centrul Florenței, traversând râul Arno pe Ponte Vecchio, unul din locurile emblematice ale orașului, informează Agerpres.

Reprezentanții Muzeului Uffizi, în administrația căruia se află coridorul și care a gestionat lucrările de restaurare și îmbunătățirile privind siguranța în valoare de 11 milioane de euro, l-au denumit, într-un comunicat, ”un tunel aerian”, care trece peste inima orașului.

Coridorul a fost construit în 1565, în doar câteva luni, pentru a le permite conducătorilor Florenței să se deplaseze liber de la reședința lor la Palazzo Vecchio, unde se afla sediul guvernului local, trecând totodată prin Galeriile Uffizi.

Coridorul, închis din 2016, se va deschide pentru grupuri de până la 25 de persoane, care se pot plimba prin pasaj de la Uffizi la Grădinile Boboli ale Palatului Pitti, traversând râul Arno de pe malul drept până pe cel stâng.

În ultimele decenii, culoarul a găzduit numeroasele autoportrete din Galeriile Uffizi, dar după renovare, tablourile au fost date jos și pereții au fost lăsați goi, așa cum erau în urmă cu cinci secole.


Galeriile Uffizi din Florența reprezintă una dintre cele mai importante colecții de artă din lume. Istoria lor începe în 1580, când Francesco I de Medici, Marele Duce al Toscanei, a comandat construirea unui nou complex administrativ pentru a găzdui birourile guvernamentale. Proiectul a fost realizat de arhitectul Giorgio Vasari și a fost denumit „Uffizi” (birouri), datorită funcției inițiale.

Începând cu mijlocul secolului al XVI-lea, colecția de artă a familiei Medici a fost expusă în acest spațiu. În timpul domniei lui Francesco I și a succesorilor săi, colecția s-a extins semnificativ, incluzând lucrări de artă renascentiste de la mari maeștri precum Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Botticelli și Caravaggio.

În 1765, Galeriile Uffizi au fost deschise publicului. După moartea ultimului membru al familiei Medici, Galeriile Uffizi a devenit un muzeu al statului italian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

Energocom a început achizițiile de gaze pentru sezonul rece

Energocom a început achiziția gazelor naturale necesare pentru sezonul rece 2026-2027 și anunță că o parte din cantitățile planificate au fost deja contractate. Până...

Ambasadorul R. Moldova la Moscova a fost convocat la MID

Ambasadorul R. Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă de protest în...

Cazurile de afecțiuni ORL se dublează vara

Numărul pacienților care ajung la medic cu probleme ORL, precum otita, rinita, rinosinuzita sau durerile în gât, s-a dublat în sezonul cald. Potrivit Institutului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.