StiripesurseȘtirile zileiAlegeri legislative în Cambodgia

Alegeri legislative în Cambodgia

Publicat:

Cambodgienii se prezintă duminică la secţiile de votare în cadrul unor alegeri legislative marcate de absenţa unui contracandidat solid care să poată reprezenta o provocare pentru actualul premier, Hun Sen, aflat la conducerea ţării de peste trei decenii, transmit dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Hun Sen şi soţia sa, Bun Rany, au votat la scurt timp după ora locală 07:00 (00:00 GMT), când s-au deschis secţiile de votare.

Citește și : Matteo Salvini, declarat „persona non grata” în Mallorca

În fruntea guvernului de 33 de ani, Hun Sen a promis că va conduce executivul încă zece ani, susţinând nevoia de continuitate pentru dezvoltare economică, pace şi stabilitate în ţară.

La scrutin iau parte formaţiunea de guvernământ, Partidul Poporului Cambodgian (CPP) şi alte 19 partide mici, mai puţin cunoscute şi care nu sunt cotate cu şanse reale. Totuşi, oficialii de la Phnom Penh susţin că numărul mare de partide indică faptul că în Cambodgia este democraţie.


În luna noiembrie, cea mai mare formaţiune de opoziţie, Partidul Salvării Naţionale din Cambodgia (CNRP), a fost dizolvat printr-o decizie judecătorească, la cererea guvernului, după întemniţarea liderului său, Kem Sokha, pentru acuzaţii de trădare.

Pentru a protesta contra interzicerii CNRP la aceste alegeri, liderii acestui partid, dintre care mulţi au părăsit Cambodgia, au lansat un apel la boicotarea scrutinului, pe care l-au calificat drept o ‘farsă’.

Citește și : Spania cere o soluţie europeană la problema imigraţiei

Secţiile de votare se vor închide la ora locală 15:00 (08:00 GMT), iar rezultatele preliminare ale scrutinului sunt aşteptate duminică noaptea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Arestată într-un dosar de corupţie, Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretar de stat

Guvernul a aprobat, în ședința din 22 iulie, demisia Tatianei Nistorică din funcția de secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Pe 3...

Reforma fiscală NU va viza produsele farmaceutice

Produsele farmaceutice nu vor fi vizate de reforma fiscală pregătită de Guvern. Precizarea a fost făcută de prim-ministrul Vasile Tofan, care a cerut membrilor...

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

ANRE propune scumpirea gazelor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune majorarea tarifului la gaze naturale pentru consumatorii casnici cu peste 5 lei/metru cub. Proiectul de hotărâre al...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.