StiripesurseCultură și MediaMisterul avionului cu un singur pasager, prăbușit la 28 decembrie 1989

Misterul avionului cu un singur pasager, prăbușit la 28 decembrie 1989

Publicat:

Sînt pe ultima sută de metri cu un eseu pe care țin neapărat, cu orice preț, să-l includ în cartea Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat. Prin cu orice preț înțeleg mai ales cel al pistolului pus în coasta mea de redacția editurii ca să poată trimite cartea la tipar. Eseul e dedicat rolului presei în crearea și întreținerea Psihozei teroriste din decembrie 1989.

Cercetătorii de pînă acum, dar și procurorii din Dosarul Revoluției s-au interesat doar de rolul televiziunii în desfășurarea celei mai mari Diversiuni din Istoria patriei. În realitate, la crearea și întreținerea psihozei au contribuit și Radio România, uneori mai isteric decît TVR, radiourile străine ascultate în țară – Radio Europa Liberă, Radio Budapesta, Vocea Americii, Radio Deustche Welle, agențiile de presă străine – Agenția TASS, France Press, Associated Press, United Press International, dar și presa românească scrisă, convertită peste noapte la perestroikism, de la Adevărul pînă la ziarele județene.

Căutînd prin colecțiile de ziare și reviste, am găsit în Zig Zag Magazin din 21 august 1990, publicație care, sub conducerea mea, își făcuse o preocupare de prim rang din dezlegarea întrebărilor ridicate de decembrie 1989, un articol despre unul dintre cele mai mari mistere ale perioadei de după 22 decembrie 1989:

Prăbușirea cursei aeriene București – Belgrad cu un singur pasager:

Scris de Cristina Paț, una dintre descoperirile mele de jurnaliști tineri, articolul e primul și printre singurele din presa noastră din ultimii 30 de ani (sper să nu mă înșel, dacă există și altele, îi rog pe cititorii cristoiublog.ro să mi le semnaleze) despre ceea ce titlul numește O catastrofă aeriană trecută sub tăcere și mai multe întrebări la care unii ar dori să nu se răspundă niciodată.

Citeşte şi:  ATAC cu armă albă într-un orăşel din SUA! Sunt mulţi morţi şi răniţi

Îl redau mai jos și ca un document pentru cei care studiază enigmele din decembrie 1989:

În seara zilei de 28 decembrie, pe posturile de radio și televiziune s-a difuzat știrea potrivit căreia cursa aeriană București – Belgrad cu decolarea de pe aeroportul Otopeni la ora 11.10 s-a prăbușit la numai 10 minute pe plantația de salcîmi Mălineasca, lîngă satul Vișina, județul Dîmbovița. Avionul avea la bord, în afara echipajului format din șase oameni, un singur pasager: IAN PARRY, fotoreporter la ziarul londonez THE SUNDAY TIMES.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vizualizările pieselor lui Michael Jackson au crescut cu 95% în SUA după lansarea filmului ‘Michael’

Redările pieselor lui Michael Jackson au crescut cu 95% în SUA în weekend, față de perioada similară anterioară, potrivit datelor Luminate, care indică o...

Meta ar încălca regulamentul UE privind serviciile digitale, se arată într-o constatare preliminară a Comisiei, care se referă la utilizarea Instagram și Facebook de...

Comisia Europeană constată, cu titlu preliminar, că Meta încalcă Regulamentul privind serviciile digitale pentru că nu a împiedicat minorii sub 13 ani să utilizeze...

Marea problemă a Europei: Nimeni nu știe cât combustibil are, de fapt, continentul

Pe măsură ce companiile aeriene își țin avioanele la sol, iar oficialii îi îndeamnă pe cetățeni să își reducă deplasările zilnice, efortul Europei de...

SUA caută parteneri pentru o coaliție în strâmtoarea Ormuz. Noul plan propus pentru reluarea traficului navelor

Administrația președintelui Donald Trump caută să obțină participarea altor state pentru a forma o coaliție care să restabilească libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz.Potrvit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.