StiripesurseExterneDupă o dispută de 8 ani, Angelina Jolie şi Brad Pitt...

După o dispută de 8 ani, Angelina Jolie şi Brad Pitt semnează actele de divorţ

Publicat:

Actorii Angelina Jolie şi Brad Pitt au ajuns la o înţelegere pentru divorţ, conform unui anunţ făcut marţi de avocatul actriţei, punând capăt unei dispute ce a durat 8 ani, transmite Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Angelina Jolie a deschis în urmă cu 8 ani procesul de divorţ de Brad Pitt, care i-a fost soţ timp de 2 ani şi partener de viaţă încă din 2005.

“Aceasta este doar o parte din lungul proces ce a început acum 8 ani. Sincer, Angelina este epuizată, dar se simte uşurată pentru că această etapă s-a încheiat”, a declarat James Simon, avocatul Angelinei Jolie, adăugând că înţelegerea de divorţ a fost finalizată, semnată şi înaintată instanţei de judecată.

Citeşte şi: Deconectările de lumină – o măsură de ultimă instanță – Stiripesurse.md

Nu au fost încă publicate detaliile acestei înţelegeri. Reprezentanţii lui Brad Pitt nu au putut fi contactaţi de Reuters pentru comentarii.


Laureata premiului Oscar Angelina Jolie a invocat divergenţe ireconciliabile în acţiunea sa de divorţ. Ea a încercat să obţină custodia deplină asupra celor 6 copii ai cuplului, care în momentul deschiderii acţiunii de divorţ aveau între 8 şi 15 ani, oferindu-i lui Brad Pitt dreptul de a-şi vizita copiii.

Astfel a început o luptă aprigă pentru custodia copiilor, în cadrul căreia Brad Pitt a fost investigat pentru acuzaţii de abuz la adresa copiilor, fără a fi găsit vinovat. Actorii s-au acuzat reciproc de încercări de a manipula media în favoarea lor.

Iniţial cuplul a ajuns printr-un judecător privat la o decizie privind custodia egală asupra copiilor.

“Ea nu îl vorbeşte de rău nici public nici în mod privat. Ea încearcă să aducă lumina după această perioadă întunecată”, a declarat o sursă din anturajul Angelinei Jolie, citată în comunicatul avocatului actriţei.

Angelina Jolie, care a câştigat un Oscar pentru rol secundar cu filmul “Girl, Interrupted” (2000), a mai fost căsătorită cu actorii Jonny Lee Miller şi Billy Bob Thornton.

Brad Pitt era căsătorit cu actriţa Jennifer Aniston în 2003, când a filmat alături de Angelina Jolie producţia “Mr. & Mrs. Smith”, povestea iubirii cu năbădăi dintre doi asasini plătiţi care primesc misiunea să se omoare unul pe celălalt. Încă din acea perioadă au apărut speculaţii cu privire la o relaţie romantică între cei doi actori, dar Jolie declara pentru Vogue că sunt doar “foarte, foarte buni prieteni”. În 2005 Brad Pitt şi Jennifer Aniston s-au despărţit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.