StiripesurseȘtirile zileiUngaria a rămas definitiv fără un miliard de euro din fonduri...

Ungaria a rămas definitiv fără un miliard de euro din fonduri europene

Publicat:

Ungaria a pierdut în mod oficial miercuri un miliard de euro din fonduri europene, îngheţate din cauza unor încălcări ale statului de drept reproşate Budapestei, a indicat Comisia Europeană, o premieră în Uniunea Europeană, transmite AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Bruxellesul declanşase în primăvara lui 2022 mecanismul de condiţionalitate împotriva Ungariei, o procedură prin care au fost suspendate unele livrări de fonduri.

Citeşte şi: Serebrian vede şi partea plină a paharului după ce Transnistria a rămas fără gazul rusesc – Stiripesurse.md

Comisia exprimase atunci ‘îngrijorări serioase’ cu privire la utilizarea de către Ungaria a bugetului UE, legate de condiţiile de atribuire a contractelor publice, precum şi de o lipsă de control şi transparenţă.

Budapesta a întreprins între timp reforme care au permis deblocarea unei părţi din fonduri, dar 19 miliarde rămân îngheţate în cadrul a diferite proceduri.


‘În virtutea reglementării privind condiţionalitatea, (…) prima tranşă’ din fondurile suspendate, în sumă de 1,04 miliarde de euro, a expirat ‘la sfârşitul lui 2024’, a precizat Comisia pentru AFP.

Într-un raport din iulie, Comisia a apreciat că Ungaria nu respecta normele democratice din UE mai ales în materie de corupţie, finanţare politică, conflicte de interese şi independenţa media.

Prim-ministrul Viktor Orban a promis că se va ‘bate’ pentru a proteja banii ‘care sunt ai noştri’. ‘Ei încearcă în mod constant să le ia banii ungurilor prin diverse mijloace şi pentru motive diverse’, a afirmat Orban în decembrie, ameninţând cu blocarea bugetului multianual al UE.

În acest context, noul rival al lui Orban, Peter Magyar, al cărui partid este creditat de unele sondaje cu un avans, a chemat miercuri la devansarea alegerilor legislative, prevăzute pentru primăvara lui 2026.

‘Timpul presează. Să devansăm data alegerilor pentru ca ţara să nu piardă încă un an în mod inutil. Să aducem acasă miliardele pe care ni le datorează Uniunea Europeană”, a spus el în urările pentru 2025.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Chiveri: Procesul de integrare europeană reprezintă un motor al reintegrării statului

Procesul de integrare europeană a Republicii Moldova contribuie deja la apropierea celor două maluri ale Nistrului și reprezintă un motor al reintegrării statului. Declarații...

Român trimis 15 ani într-un ‘gulag’ rusesc. Este acuzat că a spionat pentru Ucraina

Un cetățean român acuzat de autoritățile ruse că a transmis Ucrainei informații despre sistemele de apărare antiaeriană din Soci a fost condamnat definitiv la...

Taximetriștii vor fi impozitați ca orice alți angajați, începând cu 1 iulie 2026

Angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi vor trebui să aplice, începând cu 1 iulie 2026, regimul general de impozitare...

Radu Marian, precizări privind reforma fiscală: Proiectul este la faza consultărilor și încurajăm publicul să se expună în continuare

După lansarea consultărilor publice a proiectului politicii fiscale pentru anul 2027 de către Ministerul Finanțelor, în spațiul public au apărut un val de critici...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.