StiripesurseExterneŞeful sănătăţii publice din SUA vrea ca băuturile alcoolice să aibă...

Şeful sănătăţii publice din SUA vrea ca băuturile alcoolice să aibă pe etichetă avertismente că pot produce cancer

Publicat:

Băuturile alcoolice ar trebui să poarte pe etichetă un avertisment cu privire la riscurile de cancer, a declarat vineri Chirurgul General al SUA, într-o mişcare ce ar putea semnala o schimbare către o reglementare mai agresivă a domeniului, după modelul tutunului, relatează Reuters, care notează că imediat după această declaraţie acţiunile producătorilor de băuturi alcoolice au început să scadă.

Consumul de alcool creşte riscul în cazul a cel puţin şapte tipuri de cancer, inclusiv cancerul de sân, de colon şi de ficat, însă majoritatea consumatorilor americani nu sunt conştienţi de acest lucru, a spus Vivek Murthy, chirurgul general al SUA, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Chirurgul general al SUA este o funcţie guvernamentală, echivalentă cu şeful sănătăţii publice. Chirugul geneneral trebuie să ofere americanilor cele mai bune informaţii ştiinţifice disponibile cu privire la modul de îmbunătăţire a sănătăţii lor.

Murthy a cerut, de asemenea, ca orientările privind limitele de consum de alcool să fie reevaluate, astfel încât oamenii să poată cântări riscul de cancer atunci când decid dacă să bea sau cât să bea, alături de avertismentele actuale privind defectele congenitale şi deficienţele în conducerea maşinilor.


„Consumul de alcool este a treia cauză prevenibilă de cancer în Statele Unite, după tutun şi obezitate, crescând riscul pentru cel puţin şapte tipuri de cancer”, a declarat biroul lui Murthy într-o declaraţie care însoţeşte noul raport.

Documentul mai stipulează că alcoolul este vinovat pentru 100.000 de cazuri de cancer şi 20.000 de decese cauzate de cancer în SUA în fiecare an, mai mult decât cele 13.500 de decese cauzate de accidente rutiere asociate alcoolului.

„Legătura directă dintre consumul de alcool şi riscul de cancer este bine stabilită pentru cel puţin şapte tipuri de cancer indiferent de tipul de alcool (de exemplu, bere, vin şi băuturi spirtoase) care este consumat”, se arată în raport. Este vorba inclusiv de cancere ale esofagului, gurii, gâtului şi laringelui.

Noul raport recomandă ca furnizorii de asistenţă medicală să încurajeze depistarea consumului de alcool şi trimiterea la tratament, după caz, iar eforturile de sensibilizare generală să fie extinse.

După această declaraţie, acţiunile companiilor de băuturi alcoolice Europa Diageo şi Pernod Ricard au scăzut cu peste 3%, în timp ce producătorii de bere Heineken şi Anheuser-Busch InBev au înregistrat, de asemenea, scăderi.

Acţiunile producătorilor de băuturi alcoolice cotaţi în SUA – Constellation Brands, Brown-Forman Corp şi Molson Coors – au scăzut între 1% şi 2% în primele şedinţe de tranzacţionare.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Diageo, Pernod, Heineken, AB InBev, precum şi alţi producători de bere şi băuturi alcoolice şi asociaţii industriale nu au făcut deocamdată comentarii.

Băuturile alcoolice din Statele Unite poartă în prezent o etichetă de avertizare sanitară care le sfătuieşte pe femeile însărcinate să nu le bea şi precizează că, de asemenea, consumul afectează capacitatea unei persoane de a conduce o maşină sau de a folosi utilaje. Această etichetă nu s-a schimbat de la înfiinţarea sa în 1988.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.