StiripesurseȘtirile zileiIncendiu puternic în stânga Nistrului. Doi oameni au ajuns la spital

Incendiu puternic în stânga Nistrului. Doi oameni au ajuns la spital

Publicat:

Un incendiu devastator a izbucnit în noaptea de 4 ianuarie într-o locuință din stânga Nistrului, din cauza unui încălzitor electric lăsat în priză.

Potrivit așa-ziselor autorități de la Tiraspol, proprietarul casei a pornit încălzitorul și s-a dus în bucătărie. În apropierea acestuia se afla un scaun pe care era așezată o pătură, care a luat foc, provocând incendiu.

Citeşte şi: Captură impresionantă de droguri la Comrat. Doi inşi au fost reţinuţi – Stiripesurse.md

Deși proprietarii au încercat să stingă flăcările, acestea s-au extins rapid și au cuprins întreaga cameră.

Astfel, aceștia au ieșit în stradă și au cerut ajutorul vecinilor, iar ulterior au apelat la serviciile de pompieri.


La sosirea echipelor de intervenție, o cameră era complet distrusă de flăcări, iar focul amenința să se răspândească în întreaga casă. Pompierii au reușit să stingă incendiul după două ore de luptă cu flăcările.

Din nefericire, în urma incidentului, proprietarii casei au fost răniți și au fost transportați la Spitalul din Slobozia pentru îngrijiri medicale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.