StiripesurseExterneTrump a fost validat în funcția de președinte al SUA

Trump a fost validat în funcția de președinte al SUA

Publicat:

Congresul Statelor Unite a certificat în mod oficial luni victoria candidatului republican Donald Trump în alegerile prezidenţiale din noiembrie în faţa vicepreşedintei democrate Kamala Harris, deschizând calea pentru învestirea acestuia în ziua de 20 ianuarie, informează Reuters.

Certificarea rezultatelor din cele 50 de state şi Districtul Columbia s-a realizat într-o ceremonie scurtă, formală, în cadrul unei şedinţe comune a Camerei Reprezentanţilor şi Senatului. Şedinţa a fost prezidată de Kamala Harris, în calitate de preşedinte al Senatului, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Ceremonia a fost în contrast puternic cu cea de acum patru ani, când o mulţime de susţinători ai lui Trump a luat cu asalt Capitoliul într-o încercare eşuată de a bloca certificarea înfrângerii preşedintelui de atunci, Donald Trump, în faţa lui Joe Biden.

‘Congresul ne certifică astăzi marea noastră victorie – un mare moment în istorie. MAGA!’, a scris Trump luni pe platforma sa Truth Social.


Certificarea finală a confirmat rezultatele preliminare conform cărora Trump a obţinut 312 voturi în Colegiul Electoral, iar Harris 226.

Republicanii au câştigat de asemenea o majoritate în Senat şi una redusă în Camera Reprezentanţilor, ceea ce îi va da lui Trump sprijinul de partid de care are nevoie pentru a-şi pune în aplicare agenda de tăieri de taxe şi represiune a imigranţilor ilegali.

Democraţii nu au încercat să blocheze certificarea victoriei lui Trump luni.

‘Trebuie să ne reînnoim angajamentul de a apăra democraţia americană’, a declarat numărul doi al democraţilor din Cameră, Katherine Clark, mai devreme în cursul zilei.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

‘Ca lideri aleşi, loialitatea noastră trebuie să fie faţă de Constituţie, în primul rând şi întotdeauna. Suntem aici spre a onora voinţa poporului şi domnia legii’, a adăugat ea.

Măsurile de securitate în interiorul şi în afara Capitoliului au fost sporite în pregătirea certificării şi este de aşteptat să rămână în vigoare până la depunerea jurământului de către Trump.

Zonele din jurul Capitoliului erau înconjurate de garduri metalice la sute de metri şi accesibile doar prin puncte de control păzite de poliţişti în uniformă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.