StiripesurseExternePapa Francisc critică era "ştirilor false" şi avertizează în legătură cu...

Papa Francisc critică era “ştirilor false” şi avertizează în legătură cu excesele AI

Publicat:

Papa Francisc a criticat joi, în timpul discursului său rostit în faţa corpului diplomatic acreditat la Vatican, o eră a “ştirilor false” şi a avertizat în legătură cu excesele asociate cu inteligenţa artificială (AI), atunci când aceasta este utilizată pentru “a manipula conştiinţele”, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Declaraţiile sale sunt un ecou al deciziei luate de grupul Meta de a îşi înceta operaţiunile de verificare a faptelor (fact-checking) pentru Facebook şi Instagram în Statele Unite, ceea ce a stârnit un val de îngrijorare cu privire la impactul dezinformării pe reţelele de socializare.

Ţintă frecventă a zvonurilor nefondate şi a fotografiilor produse de AI, papa Francisc denunţă cu regularitate “ştirile false” (“fake news”) şi relativizarea faptelor istorice sau a fenomenelor validate prin consens ştiinţific în favoarea unor versiuni alternative.

Citeşte şi: Ambasadorul rus ignoră convocarea Chişinăului şi trimite un diplomat secundar – Stiripesurse.md

Societăţile sunt astăzi “din ce în ce mai polarizate”, a declarat joi suveranul pontif, iar această tendinţă “este agravată de crearea continuă şi difuzarea de ştiri false care nu numai că deformează realitatea faptelor, ci sfârşesc şi prin a deforma conştiinţele, suscitând percepţii eronate asupra realităţii”.


Deşi “fiinţa umană este înzestrată cu o sete înnăscută de adevăr”, “în epoca noastră, negarea adevărurilor evidente pare să aibă câştig de cauză”, a continuat papa Francisc, care, suferind din cauza unei răceli, i-a cerut unui colaborator să îi citească discursul.

“Unii oameni nu au încredere în argumente raţionale, pe care le consideră ca pe nişte instrumente aflate în mâinile unei puteri oculte, în timp ce alţii cred că deţin în mod univoc adevărul pe care şi l-au construit pentru ei înşişi”, a adăugat liderul de la Vatican. Aceste excese “pot fi întărite de mijloacele moderne de comunicare şi de inteligenţa artificială, utilizate abuziv ca mijloace de manipulare a conştiinţelor oamenilor în scopuri economice, politice şi ideologice”.

Pentru a le face faţă, este fundamental, afirmă papa Francisc, să educăm tinerii şi să îi sensibilizăm cu privire la gândirea critică.

“Educaţia, ca şi alfabetizarea mediatică, urmăreşte să ofere instrumente esenţiale pentru dezvoltarea capacităţilor de gândire critică, cu scopul de a îi înzestra pe tineri cu mijloacele necesare pentru dezvoltarea personală şi participarea lor activă la viitorul societăţii”, a subliniat suveranul pontif.

El şi-a încheiat lungul discurs despre ştirile false pledând pentru “o diplomaţie a speranţei”, care să fie “o diplomaţie a adevărului”.

Meta, grupul deţinut de Mark Zuckerberg, a anunţat marţi că va pune capăt programului său de fact-checking în Statele Unite pentru a îl înlocui cu un sistem bazat pe note de context, asemănător celui utilizat de reţeaua de socializare X.

Anunţul a fost făcut de Meta într-o perioadă în care republicanii americani, precum şi proprietarul reţelei concurente X, Elon Musk, s-au plâns de mai multe ori de programele de fact-checking, pe care le asimilează cu “cenzura”.

AFP lucrează în prezent în 26 de limbi cu programul de fack-checking al Facebook, în cadrul căruia Facebook plăteşte pentru a utiliza verificări ale faptelor de la aproximativ 80 de organizaţii din lumea întreagă pe platforma sa, precum şi pe WhatsApp şi Instagram.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce scade nivelul vitaminei D în organism și cum îți afectează sănătatea

Vitamina D este una dintre cele mai importante substanțe pentru organism. Ajută la absorbția calciului, contribuie la sănătatea oaselor, susține sistemul imunitar și joacă...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Germania vrea să îi excludă din programul de azil temporar pe bărbaţii ucraineni cu vârste între 23 şi 60 de ani

Germania sprijină o modificare propusă în legislaţia UE care i-ar exclude pe bărbaţii ucraineni de vârstă mobilizabilă din programul de azil temporar, a afirmat...

Chişinăul îşi dublează împrumutul de la BERD: Guvernul mai vrea încă 150 de milioane de euro

Guvernul vrea să mai împrumute 150 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru a putea finaliza reabilitarea șoselei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.