StiripesurseSocialOamenii din Zona de Securitate și-au făcut rezerve de lemne, chiar...

Oamenii din Zona de Securitate și-au făcut rezerve de lemne, chiar dacă încă mai utilizează gazul pentru încălzire

Publicat:

Oamenii din Zona de Securitate spun că încă mai utilizează gazul pentru încălzire, dar și-au făcut și rezerve de lemne de foc. Dacă unii susțin că trebuie să scape deja de controlul rușilor în regiune, alții sunt nemulțumiți că trebuie să plătească mai mult pentru energie.

Noi suntem cetățeni ai Republicii Moldova la urma urmei. De ce cineva își vinde sufletul? Acesta e cumpărat din suflete. Gazul acesta de 30 de ani, pe noi ne-au cumpărat. Noi suntem ostaticii rușilor. Ei fac ce vor cu noi, pentru că ne dau gaz ieftin. Și noi primim, iată satele acestea primesc gaz câte un leu, noi ținem armata străină aici, noi tot timpul suntem persecutați aici. Principalul, nu trebuie panică. Cineva se folosește de panica aceasta. Acum puțin mi se pare că bate din palme. Un lucru îi pare rău – că e cald”;

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Ne încălzim cu aparate de aer condiționat, adică tot ceea ce se poate de conectat la energia electrică în perioada cât este conectată. Ne îmbrăcăm mai gros, plapume mai groase, adică așa, ne descurcăm cumva”, spun locuitorii din Varnița, potrivit moldova1.md.

Deconectează, la fel, câte opt ore în intervale și desigur că cine mai are sobe mai încălzește cu lemne, cu cărbune. N-am fost pregătiți, mă rog, fiind funcționari nu ne-am mai gândit că trebuie să ne pregătim, să tăiem lemne, să adunăm câte ceva de foc, dar ne descurcăm, ne străduim să ne descurcăm”, spune Aurelia Pleșca, Judecătoria Anenii Noi.


Vai de capul nostru. Strângem viță de vie, crengi de copac și facem focul. Eu în genere n-am încălzire și dacă lemne nu avem de nicăieri…Înainte ne mai permitea să trecem în regiunea transnistreană și mai cumpăram, dar acum nu permit să aducă lemne partea cealaltă”;

E normal, până ce, dar e cam scump, dacă nu-l vor închide. Încetișor noi vom face ceva”;

E greu de plătit, dar plătim, nu avem ce face. Am și sobă, am și gaz”;

Cu gaz până ce ne încălzim și lemne avem câte un pic. E scumpușor”, afirmă oamenii din Doroțcaia, Dubăsari.

Cu ce să plătească gazul și cinci lei lumina? Eu nu sunt de acord. Deloc! Eu sunt plecată peste hotare și trimit bani pentru a astupa toate găurile de care e nevoie. Dar nu suntem de acord cu prețul de cinci lei”;

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Nouă ne dă regiunea transnistreană cu un leu, dă la o bucată de Moldovă curent cu un leu. Dar ei ce fac? Ei ridică prețurile”;

Noi n-avem ce mânca și n-avem cu ce plăti nici gazul, lumina, nimic. Noi primim două mii de lei. Îmi ajunge mie două mii de lei să iau leacuri?;

„Noi vrem să ne lase lumina așa cum este acum la momentul dat. Noi nu vrem schimbări. Nouă nu ne trebuie de la Moldova, pe noi ne satisface ce este în cazul dat”, au spus locuitorii din Copanca, Căușeni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.