StiripesurseȘtirile zileiUn avion cu 100 de oameni la bord S-A PRĂBUŞIT în...

Un avion cu 100 de oameni la bord S-A PRĂBUŞIT în Mexic – VIDEO

Publicat:

Un avion având la bord 97 de pasageri şi un echipaj de patru persoane s-a prăbuşit marţi în nordul Mexicului, în jurul orei locale 16.00 (21.00 GMT), la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Durango, relatează presa locală, preluată de DPA şi Reuters, transmite agerpres.

Un purtător de cuvânt al agenţiei mexicane de protecţie civilă a afirmat că avionul a aterizat de urgenţă la circa 10 km de aeroportul de unde decolase şi că sunt cel puţin 85 de răniţi, dar niciunul nu a suferit arsuri şi nimeni nu a murit; incendiul declanşat în avion a fost stins. Un reporter al reţelei Milenio relatase că există în mod cert supravieţuitori care au mers pe jos până la o şosea pentru a cere ajutor, iar purtătorul de cuvânt Alejandro Cardoza a confirmat că unii au părăsit epava prin forţe proprii.

Citeşte şi: Administraţia Trump laudă măsurile Facebook pentru contracararea ingerinţelor politice

Compania Aeromexico a informat printr-un mesaj în reţeaua Twitter, preluat de Reuters, că opera cursa respectivă, cu numărul 2431, cu destinaţia Ciudad de Mexico, şi a precizat că este vorba de un aparat Embraer 190 cu capacitate de 100 de pasageri.


Guvernatorul provinciei Durango, Jose Rosas Aispuro, a declarat unei televiziuni locale că unii martori au auzit “o bubuitură”, iar imediat după aceea avionul a ajuns la sol. În imaginile transmise la televiziune se putea vedea coada avionului, cu logo-ul Aeromexico, pe un câmp cu vegetaţie.

Citește și : Filipine: Președintele Rodrigo Duterte a ordonat distrugerea a mai mult de 60 de autoturisme de lux

Operatorul aerportului, Grupo Aeroportuario Centro Norte, a pus accidentul pe seama condiţiilor meteorologice nefavorabile. Producătorul Embraer nu a răspuns solicitării Reuters de a comenta evenimentul.

Preşedintele Mexicului, Enrique Pena Nieto, a scris pe Twitter că le-a cerut miniştrilor apărării, protecţiei civile şi transporturilor să intervină.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.