StiripesurseExterneLiderul Groenlandei vrea să vorbească cu Donald Trump

Liderul Groenlandei vrea să vorbească cu Donald Trump

Publicat:

Prim-ministrul Groenlandei, Mute Egede, a declarat vineri că este gata să vorbească cu președintele ales al SUA, Donald Trump. Asta după ce liderul american a spus că dorește ca SUA să obțină controlul asupra insulei arctice. Declarația a stârnit numeroase reacții și dezbateri în întreaga lume.

Donald Trump, care preia mandatul de la Casa Albă pe 20 ianuarie, a descris controlul american asupra Groenlandei, un teritoriu danez autonom, drept o „necesitate absolută”. El nu a respins potențiala utilizare a mijloacelor militare sau economice, pentru obținerea acestui lucru, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Vineri, în timpul unei conferințe de presă care a avut loc la Copenhaga, prim-ministrul Groenlandei, Mute Egede, a fost întrebat dacă a discutat subiectul cu Donald Trump.

„Nu, dar sunt gata să vorbim”, a răspuns premierul, potrivit Reuters.


Premierul danez Mette Frederiksen a declarat în aceeași conferință de presă că a cerut o întâlnire cu Trump, dar nu se aștepta ca discuția să aibă loc înainte de 20 ianuarie.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Groenlanda, care are 57.000 de locuitori, a fost o colonie daneză până în 1953. În prezent este un teritoriu danez autonom. În 2009, Groenlanda și-a asigurat dreptul de a-și revendica independența prin vot.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum să scapi de păianjenii și muștele din casa ta pe timpul verii

În timpul verii, insectele sunt mai prezente în case. Geamurile și ușile deschise pot invita păianjenii și muștele înăuntru. Câteva sfaturi ce te ajută...

Ai mâncat salată verde recent? Simptomele care pot indica o infecție periculoasă

Un focar de ciclosporioză, legat de salata iceberg tăiată, afectează mai multe state din SUA. Mulți oameni se întreabă dacă ar trebui să fie...

Un oraș din Noua Zeelandă se pregătește pentru prima eclipsă totală de Soare din ultimii 860 de ani

Deși mai sunt aproape doi ani până la producerea fenomenului, hotelurile dintr-un oraș din sudul Noii Zeelande, încep deja să se umple de rezervări. Autoritățile...

Scene rare și șocante. Un leopard a intrat într-un magazin și a atacat violent personalul

Un leopard a intrat într-un magazin de băuturi alcoolice și a atacat violent mai mulți angajați. Animalul a fost capturat după intervenția unei echipe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.