StiripesurseCultură și MediaDiverseAnaliza bancherilor asupra LVMH, cea mai mare companie producătoare de bunuri...

Analiza bancherilor asupra LVMH, cea mai mare companie producătoare de bunuri de lux din lume: Designurile au devenit ‘ușor învechite și repetitive’

Publicat:

Abordarea “greedflation”, explicarea schimbărilor recente din conducere și revitalizarea Dior, unde segmentul destinat femeilor se află „sub presiune,” ar trebui să fie pe lista de priorități ale LVMH (Louis Vuitton – Moët Hennessy, cea mai mare companie producătoare de bunuri de lux din lume), potrivit unui raport recent al HSBC (The Hongkong and Shanghai Banking Corporation – cea mai mare bancă din Europa în ceea ce privește capitalizarea), relatează WWD.

Grupul de analiză financiară estimează o ușoară îmbunătățire a rezultatelor pentru ultimul trimestru al anului, cu o scădere de 2% la nivel de grup, față de 3% în trimestrul precedent, și o erodare de 4% în divizia sa principală de modă și marochinărie, față de 5% în T3.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Raportul semnat de analiștii Erwan Rambourg, Anne-Laure Bismuth și Aurelie Husson-Dumoutier sugerează că „consumul de lux în China nu s-a deteriorat mai mult” de la T3 2024, în timp ce în SUA, cererea a revenit puternic după alegerile din noiembrie 2024. LVMH, expus cel mai mult la consumatorii americani, se așteaptă să beneficieze de această redresare și de întărirea dolarului american.

Dior, al doilea cel mai profitabil brand al grupului după Louis Vuitton, se confruntă cu provocări. Veniturile sale au crescut spectaculos, de la 2,7 miliarde de euro în 2018 la peste 9 miliarde de euro în 2023, dar HSBC avertizează că designurile au devenit „ușor învechite și repetitive”. În timp ce colecțiile pentru bărbați semnate de Kim Jones continuă să performeze, segmentul pentru femei, condus de Maria Grazia Chiuri, este sub presiune.


Raportul sugerează că, conform „regulii celor șapte ani,” ar putea fi momentul unei schimbări de designer. Jonathan Anderson, de la Loewe, este văzut ca un posibil înlocuitor pentru Chiuri. În același timp, numirea Benedettei Petruzzo, fost CEO Miu Miu, în funcția de director general al Dior Couture este percepută ca un pas strategic pentru revitalizarea brandului, fără a implica neapărat o schimbare creativă majoră.

Un alt aspect criticat este politica de creștere rapidă a prețurilor, care a alienat o parte din consumatorii de lux. HSBC estimează că Dior va lucra la colecții care oferă un raport calitate-preț mai atractiv, fără a reduce însă prețurile.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Schimbările recente din managementul LVMH, inclusiv în divizia de vinuri și spirtoase, au stârnit preocupări printre investitori. Cu toate acestea, raportul consideră că acestea sunt legate mai degrabă de tranziția către următoarea generație a familiei Arnault, decât de presiunile externe. CEO-ul Bernard Arnault, în vârstă de 75 de ani, și-a prelungit mandatul până la 80 de ani, iar cei cinci copii ai săi, implicați deja în diverse roluri în cadrul grupului, sunt văzuți drept lideri viabili pe termen lung.

În ciuda provocărilor, HSBC păstrează o recomandare de „buy”pentru acțiunile LVMH, bazându-se pe forța brandurilor din portofoliu, capacitatea de adaptare la piață și stabilitatea strategică asigurată de leadership-ul grupului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.