StiripesurseSocialProgram nocturn pentru întreprinderile din stânga Nistrului. Cum au loc deconectările...

Program nocturn pentru întreprinderile din stânga Nistrului. Cum au loc deconectările ziua

Publicat:

Celula de criză de la Tiraspol a anunțat noi măsuri pentru a gestiona situația provocată de criza energetică. Printre cele mai importante decizii se numără regimul de lucru al întreprinderilor, sistemul de sănătate, ajutoarele sociale și noile intervale de întrerupere a furnizării energiei electrice. Conform noilor decizii, întreprinderile industriale vor trece la regimul de lucru pe timp de noapte, pentru a economisi energie, iar programul de deconectări al consumatorilor casnici a fost modificat, transmite presa locală citată de IPN.

image 178

Întreprinderile trec la ture de noapte

Printre întreprinderile care au început deja să lucreze noaptea se numără „Elektromash”, „Odema” și „Intercenterlux”. Acestea vor funcționa între orele 00:00 și 06:00. Alte întreprinderi intenționează să adopte același regim de lucru începând de luni, de săptămâna viitoare. Pentru a sprijini familiile angajaților din aceste întreprinderi, s-a propus organizarea unor grupe de grădinițe de noapte. Totodată, unele grădinițe urmează să fie dotate cu cazane pe combustibil solid.

Citește și: Două cadavre, găsite în compartimentul trenului de aterizare al unui avion

Situația în spitale și instituțiile sociale


În prezent, 1490 de pacienți sunt internați în spitale, dintre care 89 sunt tratați de tuberculoză, iar 179 suferă de boli psihoneurologice. Asistența medicală este acordată fără a se ține cont de adresa de reședință, iar comisiile medicale și-au reluat activitatea. În cele 13 instituții sociale din regiune sunt cazați 1198 de cetățeni. Temperatura în dormitoare este menținută la 19-20 de grade, dar în camerele de joacă pentru copii aceasta scade uneori la 16 grade în timpul întreruperilor de electricitate. Un cazan destinat unui internat psihoneurologic din Bender este în drum spre regiune și urmează să fie instalat pentru a îmbunătăți condițiile de trai.

Trei valuri de deconectări zilnice pentru consumatorii casnici

Programul de întreruperi a energiei electrice a fost ajustat. De astăzi, consumatorii vor rămâne fără energie electrică o singură dată pe zi, dar pentru cinci ore, în intervalele 08:00-13:00, 13:00-18:00 sau 18:00-23:00, în funcție de zona de locuit. Aceste măsuri vin după trei zile în care s-au aplicat pene de curent de câte patru ore, de două ori pe zi, ceea ce a permis stabilizarea temporară a sistemului. Lansarea unei noi centrale de cogenerare, „Tyrotex-Energo”, contribuie la producerea a 10-15 MW de energie electrică.

Administrația de la Tiraspol au declarat că multe instituții sociale sunt dotate cu generatoare, ceea ce le permite să funcționeze pe timp de criză. De asemenea, pentru importul de echipamente electrice, inclusiv de panouri solare, sunt scutiri de taxe vamale.

Potrivit raportului așa-zisului vicepremier de la Tiraspol, Serghei Obolonik: „De la începutul crizei energetice au avut loc peste 1 600 de accidente pe rețelele electrice, afectând 4 890 de abonați. În ultimele 24 de ore, întreprinderea unitară de stat „ERES” a primit 93 de apeluri legate de întreruperile alimentării cu energie electrică. Cu o zi înainte, 132 de specialiști (peste 30 de echipaje) au participat la lichidarea consecințelor. Joi au fost înregistrate 65 de accidente pe rețelele interne de încălzire, în total, de la începutul noului an – 1086 de cazuri. Avariile apar din cauza răcirii sistemului, în care circulația apei continuă pentru pornirea operativă pe termen lung”, a raportat Serghei Obolonik.

Chiar dacă măsurile sunt prezentate ca soluții eficiente, locuitorii regiunii se confruntă zilnic cu lipsa de energie electrică și căldură, o situație care afectează calitatea vieții. Starea excepțională a fost prelungită până pe 8 februarie în regiunea transnistreană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber: ‘Locul Republicii Moldova este în UE’

Președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a efectuat o vizită la sediul Platformei Demnitate și Adevăr (DA), unde a discutat cu reprezentanții formațiunii...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Doi moldoveni au fost condamnați în Ucraina după ce au incendiat o clădire administrativă

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, ambii în vârstă de 27 de ani, au fost condamnați în Ucraina la câte 12 ani de închisoare cu...

Programul activităților de reintegrare pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial

Programul activităților de reintegrare a ţării pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul include 30 de proiecte și inițiative destinate dezvoltării...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.