StiripesurseExterneArmata rusă susţine că a capturat o aşezare în apropierea oraşului-cheie...

Armata rusă susţine că a capturat o aşezare în apropierea oraşului-cheie Pokrovsk din estul Ucrainei

Publicat:

Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că armata sa a preluat controlul asupra aşezării Şevcenko, din apropierea centrului logistic Pokrovsk, o ţintă-cheie a Rusiei în avansul său prin regiunea Doneţk din estul Ucrainei, relatează AFP.

Armata ucraineană nu a menţionat, în schimb, satul în cel mai recent bilanţ al activităţii de pe linia frontului, dar a declarat că Rusia a lansat peste 50 de atacuri împotriva poziţiilor forţelor sale din apropiere de Pokrovsk în ultimele 24 de ore, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Raportul militar rus spune că „acţiunea decisivă” a forţelor sale a culminat cu capturarea Şevcenko, care se află la 3 km vest de Pokrovsk. Raportul a precizat, de asemenea, că trupele ruse au lansat atacuri efectuate de avioane, drone şi rachete asupra aerodromurilor militare ucrainene şi a infrastructurii energetice care deserveşte armata Kievului. Ministerul nu a oferit detalii suplimentare cu privire la aceste atacuri.

Statul Major al Ucrainei a declarat că forţele sale au respins 46 din cele 56 de atacuri ruseşti în jurul a zece localităţi din sectorul Pokrovsk. Zece lupte erau încă în desfăşurare.


Guvernatorul părţii din regiunea Doneţk deţinute de forţele ucrainene, Vadim Filaşkin, a declarat că un localnic a fost ucis şi patru au fost răniţi în urma unui bombardament al Rusiei asupra unui sat de la nord de Pokrovsk.

Forţele ruse avansează constant spre vest în regiunea Doneţk de mai multe luni, înregistrând cel mai rapid progres de când Kremlinul şi-a lansat invazia la scară largă în Ucraina în februarie 2022.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Agenţia rusă de ştiri RIA a publicat ceea ce a declarat a fi prima sa relatare de la unul dintre corespondenţii săi din Kurahove, un alt centru logistic aflat la sud de Pokrovsk. Armata rusă a anunţat capturarea Kurakove la începutul acestei săptămâni.

Ucraina nu a recunoscut încă pierderea oraşului, dar popularul blog ucrainean DeepState, care adună informaţii din surse deschise, susţine că oraşul se află în mâinile Rusiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

TVA mai mare la energie, dar cetăţenii vor primi compensaţii pe măsură

O eventuală majorare a cotei TVA pentru resursele energetice sau unificarea TVA în agricultură ar putea fi însoțită de compensații suplimentare pentru populație, astfel...

Legislația muncii va fi aliniată la normele UE şi aduce noi beneficii pentru șomeri și tineri

R. Moldova își va alinia legislația în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială și al liberei circulații a lucrătorilor cu cea a Uniunii Europene....

Campanie națională pentru promovarea unui stil de viață sănătos

Aproximativ 500 de persoane au participat la lansarea Campaniei Naționale „Fii Smart – alege Sănătatea!”, desfășurată în raionul Dondușeni, în cadrul proiectului „Comunități responsabile...

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.