StiripesurseȘtirile zileiPatru militari sirieni au fost ucişi într-o ambuscadă a Statului Islamic

Patru militari sirieni au fost ucişi într-o ambuscadă a Statului Islamic

Publicat:

Patru militari sirieni, printre care şi ofiţeri, au fost ucişi într-o ambuscadă revendicată de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) la est de Damasc, a transmis miercuri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), potrivit AFP, transmite agerpres.

Atacul a survenit marţi în regiunea Al-Dumayr, la circa 50 de kilometri de capitala siriană, a precizat OSDO. “Patru militari au fost ucişi, între care şi trei ofiţeri”, a adăugat ONG-ul.

Citeşte şi: Un avion cu 100 de oameni la bord S-A PRĂBUŞIT în Mexic – VIDEO

Într-un comunicat postat pe canalele sale de propagandă, SI a precizat că “soldaţi ai califatului” le-au întins o ambuscadă militarilor.

Stat Islamic avea de câţiva ani o prezenţă în zona industrială din Al-Dumayr, însă gruparea a fost alungată de rebeli, care la rândul lor au fost îndepărtaţi din zonă în aprilie de regimul lui Bashar al-Assad.


Citeşte şi: Trump s-a răzgândit în privinţa Chinei şi măreşte taxa pe importuri

Jihadiştii, care controlează în prezent mai puţin de 3% din teritoriul sirian, conform OSDO, sunt în continuare prezenţi la Badiya (regiune deşertică), în centrul acestei ţări aflate în război din 2011.

Regiunea atacată se află în apropiere de Badiya, a precizat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.