StiripesurseExterneCeremonia de învestire a lui Trump va dura 4 zile și...

Ceremonia de învestire a lui Trump va dura 4 zile și va include un miting, trei baluri și un foc de artificii

Publicat:

Ceremonia de învestire a președintelui SUA Donald Trump are un program impresionant, derulat pe parcursul a patru zile și include un miting, trei baluri inaugurale și un foc de artificii. 

Potrivit programului oficial, ceremoniile încep de sâmbătă, 18 ianuarie, cu o recepţie care va avea loc  la Clubul de Golf din Virginia al lui Donald Trump. Receăpția va fi urmată de o cină festivă şi un foc de artificii, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Luni, 20 ianuarie este ziua când are loc ceremonia propriu-zisă de învestire a președintelui ales, conform Constituției SUA. Trump își va începe ziua cu o slujbă la Biserica Sf. Ioan și apoi va discuta la un ceai la Casa Albă cu președintele care își încheie mandatul, democratul Joe Biden. În Biroul Oval, se va desfășura o altă ceremonie de semnare a decretelor.

Imediat după ce Trump va depune jurământul, cântăreaţa de muzică country Carrie Underwood va interpreta piesa „America the Beautiful”, urmată de un concert scur al trupei Village People, al cărei hit YMCA sa marcat majoritatea mitingurilor de campanie ale lui Trump.


Marți, 21 ianuarie, este ziua în care ceremonia inaugurală se încheie, cu Serviciul Național de Rugăciune, parte din tradiția SUA.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Foștii președinți ai SUA, oficali și diplomați dar și reprezentanți ai tuturor țărilor  vor participa la ceremoniile la care s-au vândut și bilete pentru americani, un sfert de milion de invitați cu bilet vor participa la inaugurare.

Prezența unor șefi de stat străini la o inaugurare prezidențială din SUA și mai ales invitarea lor de către președintele ales este fără precedent în SUA. Trump însă a mai încălcat această normă și la primul său mandat, când a trimis o serie de invitații unor lideri străini.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum să scapi de păianjenii și muștele din casa ta pe timpul verii

În timpul verii, insectele sunt mai prezente în case. Geamurile și ușile deschise pot invita păianjenii și muștele înăuntru. Câteva sfaturi ce te ajută...

Ai mâncat salată verde recent? Simptomele care pot indica o infecție periculoasă

Un focar de ciclosporioză, legat de salata iceberg tăiată, afectează mai multe state din SUA. Mulți oameni se întreabă dacă ar trebui să fie...

Un oraș din Noua Zeelandă se pregătește pentru prima eclipsă totală de Soare din ultimii 860 de ani

Deși mai sunt aproape doi ani până la producerea fenomenului, hotelurile dintr-un oraș din sudul Noii Zeelande, încep deja să se umple de rezervări. Autoritățile...

Scene rare și șocante. Un leopard a intrat într-un magazin și a atacat violent personalul

Un leopard a intrat într-un magazin de băuturi alcoolice și a atacat violent mai mulți angajați. Animalul a fost capturat după intervenția unei echipe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.