StiripesurseEconomieGuvernul va aloca 60 de milioane de lei, compensații la energia...

Guvernul va aloca 60 de milioane de lei, compensații la energia electrică pentru agenții economici

Publicat:

Agenții economici din sectorul alimentar și cei din domeniul industriei prelucrătoare vor primi compensații în valoare de până la 50% din creșterea tarifului la energia electrică, pe o perioadă de 3 luni. O decizie, în acest sens, a fost aprobată de membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), pentru a sprijini producătorii autohtoni și a susține competitivitatea acestora, scrie jurnal.md.

Companiile eligibile vor fi notificate prin intermediul portalului guvernamental MCabinet/EVO despre posibilitatea de a beneficia de compensație. După care, începând cu data de 27 ianuarie, tot pe portalul guvernamental, la o secțiune dedicată, agenții economici vor putea depune o cerere de solicitare a compensației. Termenul limită de depunere a cererilor cu privire la solicitarea compensațiilor este de 10 zile de la data emiterii facturii pentru energia electrică.

După verificarea cererilor recepționate și a datelor prezentate de companii, compensația va fi transferată prin serviciul guvernamental de plăți electronice MPay. În scopul compensării diferenței de preț pentru furnizarea energiei electrice în perioada ianuarie-martie 2025, din fondul de intervenție al Guvernului va fi alocată suma de 60 de milioane de lei.

Citește și: ‘Intrăm într-o nouă eră’: producția de energie nucleară va atinge un nivel record în 2025

Tot în cadrul ședinței CSE, s-a decis activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.


Activarea acestuia va permite solicitarea asistenței internaționale pentru instalarea la SA Termoelectrica a unei turbine pe gaz, cu puterea de 125 MW și a 10 turbine cu capacitate de 10MW pentru instalarea la S.A. „Termoelectrica” și S.A. „CET-Nord”. O altă solicitare va ține de procurarea a 100 de generatoare pentru instituțiile medicale, sociale și educaționale din zona de securitate.

O altă decizie a CSE vizează transmiterea de la Biroul Național de Statistică către Ministerul Educației și Cercetării a 350 de tablete, destinate instituțiilor de învățământ din zona de securitate.

Totodată, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne va asigura transmiterea în folosință temporară, cu titlu gratuit, a generatoarelor electrice către Serviciul eliberare a actelor de identitate Bender al Agenției Servicii Publice, Î.S. „Întreprinderea pentru silvicultură Tighina” a Agenției „Moldsilva” și către Primăria satului Copanca, raionul Căușeni.

În același timp, în vederea asigurării continuității funcționării instituțiilor și serviciilor publice din unele localități din zona de securitate, afectate de riscul apariției unor situații de criză energetică, 1,3 milioane de lei vor fi alocate, din fondul de intervenție al Guvernului, autorităților publice locale din Molovata Nouă, Coșnița, Pârâta și Copanca.

Bunurile materiale necesare pentru depășirea riscurilor energetice existente, inclusiv generatoare, vor fi transmise și către Administrația Națională a Penitenciarelor.

Ulterior, acestea vor ajunge la Penitenciarul nr.12 din Bender.

Costul bunurilor materiale eliberate din rezervele de stat au o valoare totală de circa 1,1 milioane de lei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Valeriu Chiveri s-a întâlnit cu ambasadorul Canadei

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a avut astăzi o întrevedere cu E.S. dl Gavin Buchan, Ambasadorul Canadei în Republica Moldova, cu reședința la București,...

Un studiu ignorat de autorităţile americane, despre efectele alcoolului asupra sănătăţii, publicat într-o revistă independentă

Un studiu care a constatat că chiar şi un consum moderat de alcool poate creşte riscurile pentru sănătate a fost publicat integral într-o revistă...

Fermierii din Rezina se alătură protestelor din 12 iunie

Agricultorii din raionul Rezina vor ieși la protest vineri, 12 iunie, devenind astfel al treilea grup de fermieri care anunță acțiuni de protest, după...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.