StiripesurseExterneŞeful fondului suveran al Rusiei spune că Donald Trump ar putea...

Şeful fondului suveran al Rusiei spune că Donald Trump ar putea schimba istoria

Publicat:

Şeful fondului suveran al Rusiei l-a lăudat marţi pe preşedintele american Donald Trump, afirmând că multitudinea de ordine executive adoptată în primele sale ore de mandat arată că un leadership decisiv poate schimba cursul istoriei, stimula creşterea economică şi deschide oportunităţi de dialog, scrie Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

La câteva ore de la învestirea sa în funcţie, Trump a emis o serie de ordine executive menite să stimuleze producţia de petrol şi gaze, să pună capăt agendei fostului preşedinte Joe Biden privind schimbările climatice, să limiteze imigraţia şi să anuleze reglementările de mediu.

Citeşte şi: Mai multe localităţi rămân astăzi fără curent – Stiripesurse.md

Oficialii ruşi, ţinând cont de abordarea lui Donald Trump faţă de Rusia în timpul primului său mandat, au reacţionat până acum cu prudenţă la revenirea acestuia la Casa Albă, inclusiv la intenţia sa de a discuta cu preşedintele rus Vladimir Putin despre încheierea războiului în Ucraina.

“Acţiunile îndrăzneţe ale preşedintelui Trump de astăzi demonstrează că un leadership decisiv poate schimba cursul istoriei, deblocând creşterea economică şi transformând provocările globale în oportunităţi de dialog şi de rezolvare a problemelor”, a declarat Kirill Dmitriev, CEO al Fondului rus de investiţii directe (RDIF), în valoare de 23 de miliarde de dolari.


Dmitriev, un fost bancher la Goldman Sachs cu studii în SUA, a jucat un rol în primele contacte dintre Moscova şi echipa lui Trump atunci când acesta a fost ales preşedinte în 2016.
Kirill Dmitriev face în prezent obiectul unor sancţiuni americane, pe care oficialii ruşi le resping ca fiind ilegale şi nefondate.

Preşedintele rus Vladimir Putin, adresându-se luni în Consiliul său de Securitate, l-a felicitat pe Trump pentru învestirea în funcţie, declarându-se deschis dialogului cu noua administraţie americană, şi a lăudat dorinţa lui Trump de a relua contactele directe cu Rusia.

Putin s-a întâlnit cu Dmitriev la 13 ianuarie, cu o săptămână înainte de ceremonia de învestitură de la Washington. Cei doi au discutat despre investiţiile RDIF, evaluate la 2.300 de miliarde de ruble (22,53 miliarde de dolari), potrivit transcrierii oficiale a întâlnirii publicate pe site-ul Kremlinului.

RDIF nu a precizat dacă Dmitriev ar putea să joace un rol în contactele viitoare între Moscova şi noua administraţie americană.

Trump, în discursul său de inaugurare, a declarat că a fost salvat de Dumnezeu de glonţul unui asasin în iunie pentru a “face America măreaţă din nou” şi a promis că va face ca Statele Unite să fie “mult mai excepţionale ca oricând”, potrivit Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.