StiripesurseȘtirile zileiMadison Keys, adversara Arinei Sabalenka în finala turneului Australian Open

Madison Keys, adversara Arinei Sabalenka în finala turneului Australian Open

Publicat:

Madison Keys va fi adversara belarusei Arina Sabalenka în finala turneului de tenis Australian Open, după ce americanca a învins-o dramatic pe poloneza Iga Swiatek, numărul doi mondial, cu 5-7, 6-1, 7-6 (10/8), joi, în a doua semifinală a competiţiei de Mare Şlem de la Melbourne.

Keys (29 ani), numărul 14 mondial, a obţinut victoria după două ore şi 35 de minute de joc, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Swiatek (23 ani), care are cinci titluri de Mare Şlem în palmares, dintre care patru la Roland Garros şi unul la US Open, a dominat primul set, în care a condus cu 5-2, a fost egalată (5-5), dar s-a impus în prelungiri, cu 7-5.

Keys, care va juca a doua sa finală de Mare Şlem, după cea pierdută în 2017 la US Open, a avut un set secund excelent, câştigat cu un sec 6-1.


În decisiv, cele două au mers cap la cap până la 6-5 pentru Swiatek, poloneza servind pentru meci şi ratând o minge de victorie la 40-30. Keys a împins jocul în tiebreak, unde a fost condusă aproape permanent, însă a egalat la şapte, apoi la opt şi a reuşit să câştige cu 10-8.

Diferenţa s-a făcut la capitolul winners, Keys având 36, faţă de 22 cât a adunat Swiatek. Raportul la erorile neforţate a fost echilibrat (41-40).

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Swiatek, care anul trecut s-a oprit în turul al treilea la Melbourne, joacă a doua sa semifinală la Australian Open (prima în 2022). Pentru Keys aceasta a fost a treia semifinală la antipozi (2015, 2022).

În prima semifinală, belarusa Arina Sabalenka, numărul unu mondial şi campioana en titre, a trecut de spaniola Paula Badosa, cu 6-4, 6-2.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Explozie la Durlești. S-a aprins o clădire în construcție

Explozie la Durlești! În urma deflagrației, care s-a produs într-o clădire aflată în construcție, a izbucnit un incendiu. Citește și: Platformele de taxi vor fi...

Eugen Tomac a fost nominalizat oficial pentru funcția de premier al României

Preşedintele român, Nicuşor Dan, a anunţat despre nominalizarea lui Eugen Tomac, europarlamentar şi consilier onorific al şefului statului, pentru funcţia de premier. Citește și: Maia...

Panică pe aeroportul din Frankfurt. S-a rupt trenului de aterizare al unui Boeing-787. Sunt răniți

Mai mulți membri ai personalului au fost răniți după ce partea din față  a trenului de aterizare al unui avion Boeing 787 al companiei...

AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție sistemică într-un spital din Edineț. CNA publică probe audio

Centrul Național Anticoirupție (CNA) a publicat interceptările telefonice în dosarul privind corupția sistemică într-un spital din Edineț. Citește și: Pensii și alte prestații sociale pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.