StiripesurseȘtirile zileiAni grei de închisoare pentru un moldovean care a vrut să...

Ani grei de închisoare pentru un moldovean care a vrut să fure un tractor în Franţa

Publicat:

Un moldovean de 38 de ani a fost condamnat de autoritățile franceze la 3 ani de închisoare cu executare după ce a încercat să fure un tractor de 150 mii euro. Sentința a fost pronunțată joi, 23 ianuarie, de magistrații Tribunalului din Pau.

Potrivit presei din hexagon, cazul s-a produs în seara zilei de sâmbătă, 18 ianuarie, în localitatea Narp, când bărbatul a fost reținut în flagrant în timp ce încărca un tractor furat pe remorca camionului său.

Citeşte şi: Trump declasifică dosarele privind asasinatele lui “JFK” şi Martin Luther King – Stiripesurse.md

Fiind audiat, acesta nu și-a recunoscut vina, menționând că a fost contractat de către o companie ca să transporte tractorul unui alt agent economic din Saint-Geours-de-Maremne. Totuși, declarațiile respective s-au dovedit a fi false, și asta pentru că reprezentanții celor două companii au declarat că nu cunosc nimic despre o asemenea „operațiune”.

Astfel, prin decizia instanței, bărbatul a fost trimis după gratii. Totodată, autoritățile au dispus confiscarea camionului său și i-au aplicat individului o interdicție de intrare în Franța pentru 10 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.