StiripesurseȘtirile zileiO instanţă federală din SUA ordonă administrației Trump restabilirea programului DACA

O instanţă federală din SUA ordonă administrației Trump restabilirea programului DACA

Publicat:

O instanţă federală americană a decis vineri că administraţia condusă de preşedintele Donald Trump trebuie să restabilească în întregime programul DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals – amânarea acţiunilor împotriva imigranţilor sosiţi în SUA în copilărie), inclusiv în privinţa înregistrării unor cereri de permise de muncă noi, informează Reuters, potrivit agerpres.

Judecătorul districtual John Bates din Washington a precizat însă că ordinul pe care l-a emis este valabil doar din 23 august, pentru a da executivului posibilitatea de a face apel.

Citește și : Gaza: Un palestinian a fost ucis și peste 200 răniți în urma ciocnirilor cu armata israeliană

Acelaşi magistrat ceruse în aprilie guvernului Statelor Unite să explice în termen de 90 de zile de ce susţine încheierea DACA. Vineri, el a declarat că nu îşi va revizui sentinţa anterioară, deoarece administraţia Trump nu a reuşit să îl convingă că motivele sale de îngrijorare sunt neîntemeiate.

DACA protejează de deportarea din SUA circa 700.000 de adulţi, cunoscuţi ca “dreamers” (visători), intraţi ilegal în ţară în copilărie. Aceştia beneficiau de permise de muncă pe perioadă de doi ani, după care trebuiau să depună noi cereri pentru a avea un statut legal. Programul a fost instituit în 2012 de fostul preşedinte Barack Obama, democrat; judecătorul Bates a fost numit de predecesorul lui Obama, George W. Bush, republican – ca şi actualul preşedinte, Donald Trump.


Alte două instanţe federale, una din California şi una din New York, au emis anterior ordine privind menţinerea DACA până la încheierea proceselor legate de program. Spre deosebire de sentinţa din Washington, deciziile lor cereau guvernului federal doar să proceseze cererile de reînnoire a permiselor de muncă, nu şi să înregistreze cereri pentru permise noi. În statul Texas este în desfăşurare un proces, tot la o curte federală, în care se cere încheierea DACA.

Citește și : Întâlnire Macron-May la Fortul Brégançon, pe Coasta de Azur

Vineri, un purtător de cuvânt al Departamentului Justiţiei a declarat că guvernul va continua să îşi susţină poziţia conform căreia “a acţionat în cadrul prerogativelor sale legale când a decis să încheie DACA în mod ordonat”.

Congresul SUA nu a adoptat încă nicio lege privind viitorul aşa-numiţilor “dreamers”, inclusiv modalităţile prin care aceştia ar putea obţine cetăţenia americană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.