StiripesurseCultură și MediaDiverseCântec interpretat de Tina Turner considerat 'pierdut', redescoperit după patru decenii

Cântec interpretat de Tina Turner considerat ‘pierdut’, redescoperit după patru decenii

Publicat:

Un cântec înregistrat iniţial pentru albumul de succes al Tinei Turner din anii 1980 „Private Dancer” şi considerat pierdut a fost redescoperit după patru decenii, potrivit CNN.

„Hot For You Baby” a fost scos din seifuri şi a fost cântat pentru prima dată joi, când a fost prezentat la BBC Radio 2 Breakfast Show din Marea Britanie, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

„Este ca şi cum Tina Turner întâlneşte AC/DC”, a fost reacţia unui ascultător BBC.

Înregistrată la Capitol Studios din Hollywood, piesa a fost scrisă de muzicienii australieni George Young şi Harry Vanda şi produsă de John Carter.


Destinată iniţial să fie o piesă de album, potrivit legendei melodiei de pe canalul oficial YouTube al lui Turner, nu este clar cum a ajuns melodia „pierdută în timp”.

Piesa va fi inclusă într-un album aniversar special „Private Dancer”, programat pentru lansare în luna martie.

„Această descoperire palpitantă introduce un nou capitol în povestea Private Dancer”, este mesajul pe YouTube.

Lansat în 1984, „Private Dancer” a marcat revenirea lui Turner în anii ’80. Albumul s-a vândut în peste 20 de milioane de exemplare şi a câştigat trei premii Grammy – inclusiv premiul pentru Discul anului şi pentru Cea mai bună interpretare vocală feminină pentru „What’s Love Got to Do with It”.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

„Hot For You Baby” nu este singura piesă nouă de pe viitorul album, care include, de asemenea, o înregistrare de televiziune inedită a piesei “Let’s Stay Together” şi un mix dub al cântecului “What’s Love Got to Do With It”.

Turner a murit în mai 2023, la vârsta de 83 de ani, la domiciliul ei din Elveţia. Considerată drept “regina rock’n’roll-ului”, cântăreaţa a depăşit o căsnicie abuzivă pentru a deveni una dintre cele mai populare artiste din toate timpurile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.