StiripesurseCultură și MediaDiverseCelebra chitară a lui Jeff Beck a fost vândută cu peste...

Celebra chitară a lui Jeff Beck a fost vândută cu peste 1 milion de lire sterline la licitaţie

Publicat:

O licitaţie la Londra de chitare şi alte echipamente muzicale ale legendarului chitarist britanic Jeff Beck a strâns peste 8,7 milioane de lire sterline (9,5 milioane de euro), dintre care peste 1,06 milioane de lire sterline numai pentru celebra chitară Gibson Les Paul ‘Oxblood’ din 1954.

Această chitară a apărut pe coperta albumului solo „Blow by blow” (1975) şi a fost folosită în numeroase concerte de Jeff Beck, care a murit la începutul anului 2023, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Preţul său a fost estimat între 350.000 şi 500.000 de lire sterline (între 420.000 şi 600.000 de euro), potrivit Christie’s, casa de licitaţii care organizează vânzarea.

De asemenea, printre cele mai importante piese s-a numărat o chitară electrică Fender din 1990, principalul instrument folosit de Jeff Beck între 1999 şi 2014, cumpărată cu 1 milion de lire sterline, pentru o estimare între 20.000 şi 30.000 de lire sterline.


Vânzarea „aduce un omagiu moştenirii unui geniu, o adevărată legendă rock, venerat în întreaga lume”, a spus Amelia Walker, expertă în colecţii private şi iconice a Christie’s Londra, citată într-un comunicat.

“Sunt foarte încântată că chitarele lui Jeff au fost atât de populare printre fanii şi prietenii săi”, a declarat Sandra Beck, văduva muzicianului, citată în acelaşi comunicat.

În total, vânzarea a inclus peste 130 de obiecte, inclusiv chitare şi amplificatoare, folosite de Jeff Beck „de-a lungul carierei sale care s-a întins pe aproape şase decenii”, potrivit Christie’s.

Născut în iunie 1944 în suburbiile Londrei, Jeff Beck este considerat unul dintre cei mai buni chitarişti, capabil să treacă de la un stil la altul: rock, hard rock, blues, jazz.

A devenit celebru după ce s-a alăturat trupei rock The Yardbirds în 1965, unde a cântat alături de Jimmy Page. Duo-ul şi-a construit legenda cu albumele şi piesele „Shapes of Things” şi „Over Under Sideways Down”.

Jeff Beck a susţinut ultimul turneu în 2022.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Muzicianul, care a murit în ianuarie 2023 la vârsta de 78 de ani, a câştigat opt premii Grammy pentru virtuozitatea şi inovaţia sa la chitara electrică.

Înainte de vânzare, văduva sa, Sandra Beck, a declarat că a fost „o mare durere” pentru ea să se despartă de instrumente. Dar acestea trebuie să fie „împărtăşite, cântate şi iubite din nou”, a spus ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Hollywoodul o omagiază pe Marilyn Monroe, la 100 de ani de la nașterea sa

Hollywoodul dă startul luni unei serii de evenimente speciale dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Marilyn Monroe, o emblemă a...

Marea Britanie: Poliția trebuie să demonstreze că e oarbă la culoarea pielii

Reformele instituite după uciderea lui Stephen Lawrence par să fi rătăcit de la obiectivul lor inițial, acela de a impune un tratament egal pentru toți. Uciderea...

Marco Rubio: Groenlanda aparține Danemarcei ‘deocamdată’

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat miercuri, în cadrul unei audieri în Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților, că discuțiile...

Trei experți americani: Fără o schimbare de regim în Iran, Trump nu va câștiga

Situația din Golf rămâne fluidă, și orice estimare este imposibilă până la semnarea unui acord între Statele Unite și Iran, informează Corriere della Sera. Apoi, odată...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.