StiripesurseExterneTrump susţine că locuitorii din Groenlanda şi-ar dori să facă parte...

Trump susţine că locuitorii din Groenlanda şi-ar dori să facă parte din SUA

Publicat:

Locuitorii din Groenlanda şi-ar dori să facă parte din Statele Unite, a indicat preşedintele american Donald Trump în declaraţii pentru presă făcute la bordul avionului Air Force One, informează duminică dpa.

“Cred că Groenlanda va fi rezolvată cu noi. Cred că o vom avea. Şi cred că oamenii vor să fie cu noi, aşa cum ştiţi.Sunt 55.000 de oameni acolo, vor să fie cu noi”, a afirmat Donald Trump, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

El a adăugat că nu ştie cu adevărat ce pretenţie are Danemarca asupra teritoriului autonom, dar a adăugat că un refuz danez ar fi “un act foarte neprietenos”.

Prim-ministrul groenlandez Múte B Egede a spus că oamenii din Groenlanda sunt cei care vor decide viitorul teritoriului, iar premierul danez Mette Frederiksen şi-a exprimat susţinerea faţă de poziţia exprimată de acesta.


Groenlanda, cea mai mare insulă necontinentală din lume, este în mare parte autonomă sub coroana daneză, de care depinde din punct de vedere al apărării şi al afacerilor externe. Ea ocupă o poziţie geopolitică cheie în Arctica şi se crede că are resurse de minerale vitale.

În declaraţiile sale, preşedintele Trump a spus că SUA vor “obţine Groenlanda” deoarece aceasta are de-a face cu libertatea lumii, iar Statele Unite sunt singura forţă care ar putea oferi această libertate.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Donald Trump nu a exclus utilizarea forţei militare sau a măsurilor economice şi a subliniat interesul manifestat de Rusia şi China, ambele ţări văzute ca puteri ostile de către Washington. SUA menţin în prezent o bază militară în nordul insulei.

“În acest moment aveţi nave ruseşti, aveţi nave din China, aveţi nave din diverse ţări. Nu este o situaţie bună şi cred că o vom obţine (Groenlanda)”, a afirmat preşedintele american.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.