StiripesurseExternePiese dacice furate de la Muzeul Drents, din Olanda - Poliţia...

Piese dacice furate de la Muzeul Drents, din Olanda – Poliţia din Assen a dat publicităţii imagini de pe camerele de supraveghere

Publicat:

Poliţia a făcut publice imaginile de pe camerele de supraveghere ale spargerii de la Muzeul Drents din Assen, de unde au fost furate obiecte dacice de mare valoare. Este vorba despre imagini de supraveghere alb-negru care arată trei persoane forţând o uşă exterioară, după care se poate vedea o explozie.

Potrivit poliţiei, acesta este modul în care persoanele au reuşit să intre în muzeu, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Imaginile au fost postate pe site-ul poliţiei.

În timpul jafului din noaptea de vineri spre sâmbătă au fost confiscate mai multe capodopere arheologice româneşti, printre care Coiful de aur de la Cotofenesti şi trei brăţări de aur. Nicio persoană nu a fost încă arestată.


We publiceren beelden van een aantal verdachten van het veroorzaken van een explosie en inbraak in het Drents Museum in Assen. Op de beelden is te zien hoe de verdachten een buitendeur openen, waarna er een explosie plaatsvindt. Meer info: https://t.co/qDfmahqER6 pic.twitter.com/wrgW3vEZ2p

— Politie Drenthe (@POL_Drenthe) January 25, 2025

De asemenea, se investighează dacă o maşină arsă lângă Rolde a avut vreo legătură cu jaful. La momentul respectiv, nimeni nu se afla în vehicul. .

Poliţia a apelat, de asemenea, la organizaţia internaţională de poliţie Interpol pentru anchetă.

„Ţările de Jos vor face tot posibilul pentru a recupera obiectele şi pentru a depista şi pedepsi autorii”, a declarat ministrul Culturii, Bruins. „Aceste obiecte istorice sunt de o mare importanţă pentru România şi pentru patrimoniul său cultural.”

Jurnalista culturală Claudia Marcu, care locuieşte în Olanda de peste 20 de ani, compară furtul cu ceea ce ar însemna pentru olandezi furtul Rondului de noapte. „Habar nu aveţi care este impactul acestui lucru asupra comunităţii româneşti. Oamenii sunt devastaţi”.

În urma exploziei de sâmbătă dimineaţă, din apropierea Muzeului Drents, din Assen (Ţările de Jos), care găzduieşte o expoziţie cu vechi obiecte dacice, un număr de exponate din expoziţie au fost furate de persoane încă neidentificate. MAE a precizat că au fost alertate ambasadele României în toate ţările vecine pentru a cere sprijin autorităţilor competente.

Poliţia olandeză a activat mecanismul de cooperare transfrontalieră şi a informat Interpol. Poliţiştii suspectează că furtul de la Muzeul Drents a fost o operaţiune planificată cu atenţie, iar anchetatorii caută acum filmările făcute de camerele de supraveghere şi adună relatări ale martorilor. De asemenea, Interpol a fost chemat să asiste în acest caz.

O delegaţie a statului român este aşteptată la muzeu, duminică, scrie presa olandeză. Jurnaliştii notează, citând un istoric, că în general astfel de obiecte sunt furate pentru a fi topite şi dau exemple similare, în care obiecte vechi, de mare valoare, nu au fost niciodată găsite.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Printre obiectele furate se numără trei brăţări de aur şi piesa centrală a expoziţiei, coiful de aur de la Coţofeneşti, care fusese prezentat în toate materialele promoţionale, dar este posibil ca şi alte obiecte să fi fost furate.

Poliţia Română a deschis, din oficiu, în acest caz, un dosar penal pentru furt calificat şi nerespectarea regimului armelor, muniţiilor şi materiilor explozive, dosar care va fi preluat de către PArchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Muzeul Naţional de Istorie a României a informat că toate piesele aflate în Muzeul Drents, din Assen, au fost asigurate înainte de a fi trimise în Regatul Ţărilor de Jos, conform legislaţiei româneşti şi practicilor internaţionale referitoare la organizarea expoziţiilor. Potrivit informării, atât spaţiul, cât şi vitrinele în care erau prezentate bunurile de patrimoniu erau securizate şi aveau instalate sisteme de supraveghere, precum şi sisteme de alarmă conectate cu poliţia locala, care a putut astfel să intervină imediat.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Corul filorus: Dodon, Tarlev și Furtună cer reluarea dialogului cu Gazprom

Fostul președinte Igor Dodon a participat la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde a pledat pentru apropierea Republicii Moldova de Federația Rusă...

Moldova va adera la Convenția internațională privind reciclarea sigură și ecologică a navelor

Republica Moldova va adera la Convenția internațională de la Hong Kong privind reciclarea sigură și ecologică a navelor. Proiectul de lege care prevede acest...

Popândăii au ajuns la Grădina Zoologică

La Grădina Zoologică din Chișinău pot fi vizitați noi locatari – popândăii, care s-au mutat recent într-un spațiu special amenajat pentru ei. Potrivit administrației Grădinii Zoologice,...

Organizația Meteorologică Mondială avertizează: „Pregătiți-vă pentru o revenire iminentă a fenomenului El Niño”

Națiunile Unite au avertizat că lumea trebuie să se pregătească pentru revenirea iminentă a fenomenului El Niño și a fenomenelor meteorologice extreme pe care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.