StiripesurseExterneReacţia Chinei la raportul CIA privind originea COVID-19

Reacţia Chinei la raportul CIA privind originea COVID-19

Publicat:

China a anunţat luni că ipoteza unei scurgeri a virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este “extrem de improbabilă”, după acuzaţiile în acest sens formulate de CIA, transmite AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“Concluzia ştiinţifică, autorizată, la care a ajuns grupul mixt de experţi din China şi de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe baza vizitelor pe teren la laboratoarele relevante din Wuhan, este că ‘ar fi extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator'”, a declarat Mao Ning, purtătoare de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.

Citeşte şi: Mai multe localităţi rămân astăzi fără lumină – Stiripesurse.md

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) din Statele Unite a evaluat că pandemia COVID-19 este “mai probabil” să fi provenit dintr-un laborator decât din natură, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al acestei agenţii americane.

Reprezentanţii agenţiei au declarat timp de mai mulţi ani că nu pot concluziona dacă boala COVID-19 a fost rezultatul unui incident petrecut într-un laborator sau a apărut în natură. Însă, în ultimele săptămâni ale administraţiei Biden, precedentul director al CIA, William Burns, le-a cerut analiştilor şi oamenilor de ştiinţă din cadrul CIA să ajungă la o concluzie clară, subliniind importanţa istorică a pandemiei, potrivit unui înalt oficial american.


Guvernul Chinei afirmă că sprijină şi a participat la cercetări pentru a determina originea COVID-19 şi a acuzat Washingtonul de politizarea problemei, în special din cauza eforturilor depuse de agenţiile americane de informaţii de a investiga această chestiune.

Într-un interviu acordat pentru site-ul Breitbart News după confirmarea sa de către Senatul Statelor Unite în cursul zilei de vineri, noul director al CIA, John Ratcliffe, a declarat că una dintre priorităţile sale este ca agenţia pe care o conduce să facă o evaluare publică a originii pandemiei de COVID-19.

“Acesta este un lucru de făcut în prima zi de mandat pentru mine”, a declarat el. “După cum ştiţi, am afirmat în mod oficial că informaţiile noastre, ştiinţa noastră şi bunul simţ al nostru dictează faptul că originea COVID-19 a fost o scăpare accidentală a unui virus de la Institutul de Virusologie din Wuhan”, a adăugat noul director al CIA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.