StiripesurseSportAndrei Vicolaș a preluat interimatul funcției de antrenor al clubului de...

Andrei Vicolaș a preluat interimatul funcției de antrenor al clubului de fotbal Petrocub Hâncești

Publicat:

Andrei Vicolaș, în vârstă de 42 de ani, a ajuns la clubul hânceștean în luna septembrie a anului 2023, când a acceptat propunerea lui Andrei Martin de a face parte din staff-ul acestuia. Vicolaș va fi secondat de Eduard Blănuță, cel care a fost antrenorul “leilor” din Hâncești timp de câteva sezoane.

“Este clar că avem încredere dacă am făcut acest pas. Avem chiar toată încrederea. Noi contăm pe experiența pe care a acumulat-o atunci când a activat cu Andrei Martin. Vom vedea pe viitor.”, a declarat Mihai Usatîi, președintele clubului Petrocub, potrivit moldova1.md.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Președintele clubului hânceștean a dezvăluit cum au reacționat fotbaliștii la aflarea veștii că Andrei Vicolaș va fi antrenor-interimar și spune că rămâne de văzut ce se va întâmpla în viitorul apropiat.

“Reacția a fost una pozitivă. Fotbaliștii trebuie să muncească. În 10 zile vom vedea ce urmează. Nu pot discuta scenarii. Discut prezentul, iar astăzi Andrei Vicolaș este antrenor-interimar.”, a mai adăugat Usatîi


Reamintim că Andrei Vicolaș îl înlocuiește pe italianul Giovanni Costantino. Ultimul a plecat de la Petrocub la nici o lună de când a fost instalat pe banca tehnică și la mai puțin de două săptămâni de când a condus primul antrenament cu hânceștenii.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Doi foști funcționari fiscali, condamnați pentru trafic de influență

Doi foști angajați ai Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS) au fost condamnați pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit...

CEC a respins inițiativa unor locuitori din comuna Coșnița care vor din nou referendum pentru revocarea primarului

Un grup de locuitori din comuna Coșnița, raionul Dubăsari, a încercat să inițieze din nou un referendum local pentru revocarea primarului, însă Comisia Electorală...

Acordarea ajutorului de stat, reglementată printr-o nouă lege

Procesul de acordare a ajutorului de stat pentru întreprinderile din Republica Moldova va deveni mai transparent, mai clar și mai previzibil. Noile reguli sunt...

Presa ucraineană, despre drona doborâtă în Buzău: A pătruns cel mai adânc în spațiul aerian al României. Rusia ataca Odesa în acel moment

Publicația ucraineană Kiev Post scrie că drona doborâtă vineri de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române în județul Buzău a pătruns mult mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.