StiripesurseSocialTot mai mulți transnistreni îşi iau permis moldovenesc

Tot mai mulți transnistreni îşi iau permis moldovenesc

Publicat:

Tot mai mulți transnistreni optează pentru permisul de conducere moldovenesc. Astfel, potrivit autorităților, în anul trecut a crescut numărul permiselor de conducere de model național, obținute de cetățenii cu domiciliu în stânga Nistrului și municipiul Bender, în baza mecanismului simplificat de echivalare la normele naționale a dreptului de a conduce autovehicule.
De asemenea, a fost atestată și sporirea numărului de vehicule documentate cu plăci neutre.

Citeşte şi: Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, 11.791 euro în UE şi 8.414 euro în România – Stiripesurse.md

Potrivit informațiilor prezentate de către Agenția Servicii Publice, în baza mecanismului simplificat care a funcționat până la finele anului trecut, în perioada 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2024, au fost emise 41 123 de permise de conducere de model național. Pe parcursul anului 2024 prin mecanismul simplificat au fost eliberate 6 727 de permise de conducere, reprezentând o creștere de circa 20% în comparație cu anul 2023 (5 357 de permise). Astfel, aproximativ 50% dintre conducătorii auto din regiunea transnistreană dețin permise de conducere de tip național.
6798adea4c2b71f3d4bb4081 6798ad20af007020b669ddef 1 8

Reamintim că, din anul 2025, echivalarea la normele naționale a dreptului de a conduce vehicule obținut în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender va avea loc în baza susținerii unui examen teoretic și practic, corespunzător categoriei/subcategoriei de vehicule pentru care se solicită echivalarea.

Conform datelor din Registrul de stat al transporturilor, în perioada 01 septembrie 2018 – 31 decembrie 2024, la punctele de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița au fost documentate cu plăci de model neutru 12 206 de autovehicule necomerciale din regiunea transnistreană. În anul 2024 au fost înregistrate 2 187 de autovehicule cu asemenea plăci, atingându-se o creștere de aproape 6 ori a dinamicii de înmatriculare cu plăci neutre în comparație cu anul 2023, când au fost înregistrate 376 autovehicule. În aceeași perioadă de referință (01 septembrie 2018 – 31 decembrie 2024), au fost eliberate 21 628 de certificate de înmatriculare, dintre care în 2024 au fost eliberate 4 073 certificate, ceea ce e mai mult decât dublu în comparație cu anul 2023 (1.919 certificate).

Menționăm că abia în august 2024 a fost reluat procesul de documentare primară în punctele de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița, după o pauză îndelungată, cauzată de blocaje și politizare din partea Tiraspolului, care la finele lunii decembrie 2021, s-a retras unilateral din mecanism.

Aducem aminte că mecanismul înmatriculării cu plăci auto de model neutru nu substituie procesul de bază, utilizat pe larg de locuitorii din regiune, privind documentarea cu plăci de model național, iar accesul în traficul rutier internațional este acceptat doar în condițiile identificării clare a statului Republica Moldova pe autovehicul, deținerii de către conducătorul auto a permisului de conducere de tip național și a altor acte emise de autoritățile naționale competente.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.