Un studiu revoluționar realizat la situl Grăunceanu din România a dezvăluit dovezi ale activității homininilor ce datează de acum cel puțin 1,95 milioane de ani, stabilind cel mai vechi semn de prezență hominină în Europa. Publicată în prestigioasa revistă Nature Communications, această descoperire redefinește teoria migrației timpurii a homininilor.
Descoperire unică la situl Grăunceanu
Situl Grăunceanu, aflat în Formațiunea Tetoiu din Valea râului Olteț, este recunoscut pentru nivelul excepțional de conservare a materialelor din perioada Pleistocenului timpuriu. Acesta oferă informații esențiale despre comportamentul homininilor. Echipe de cercetători de la Universitatea Ohio și alte instituții au analizat 4.524 de fragmente osoase recuperate de la Grăunceanu, dintre care 20 prezintă modificări antropogenice.
„Rezultatele noastre, susținute de multiple linii de dovezi, indică o prezență extinsă, deși probabil intermitentă, a homininilor în Eurasia începând cu cel puțin 2 milioane de ani în urmă,” au declarat cercetătorii în publicație.
Această descoperire depășește cu câteva sute de mii de ani cele mai vechi dovezi cunoscute anterior ale prezenței homininilor în Europa, datate la aproximativ 1,4 milioane de ani, și concurează cu descoperirile de la Dmanisi, Georgia, unde situri de 1,8 milioane de ani au fost considerate până acum cele mai timpurii dovezi fiabile ale homininilor din afara Africii.
Migrații timpurii și condiții favorabile
Prezența homininilor în România indică existența unor rute de migrație mai vechi și, posibil, mai sofisticate spre Eurasia. Aceasta contrazice teoria actuală conform căreia homininii au migrat preponderent prin Orientul Apropiat, ajungând ulterior în Georgia și Europa.
În timpul perioadei Villafranchian târzii (2,2–1,9 milioane de ani în urmă), ecosistemul de la Grăunceanu era o pădure-stepă temperată, caracterizată prin ploi sezoniere. Analizele izotopice ale oxigenului și carbonului din dinții de cal descoperiți la sit sugerează ierni blânde și veri umede, condiții ce ar fi facilitat dispersia homininilor în timpul perioadelor interglaciare.
Fauna descoperită la sit include rămășițe de mamuți, rinoceri și o specie dispărută de maimuță europeană (Paradolichopithecus), indicând o diversitate remarcabilă a faunei. Prezența unor specii adaptate la climă caldă, precum struți și pangolini, susține ipoteza unor condiții climatice favorabile în perioada ocupării sitului de către hominini.
Întrebări fără răspuns
Deși dovezile indică o prezență clară a homininilor, nu au fost descoperite până acum fosile directe ale homininilor responsabili pentru aceste modificări. Lipsa unui schelet ridică întrebări despre specia de hominini implicată.
Unii cercetători au exprimat rezerve cu privire la absența unor dovezi care să sugereze o prezență continuă în Europa între descoperirile de la Grăunceanu și alte situri ulterioare, precum cele din Spania și Franța, datate la aproximativ 1,4 milioane de ani. Totuși, oamenii de știință subliniază natura fragmentară a înregistrării fosile și necesitatea explorării suplimentare în regiuni mai puțin studiate, în special în Asia Centrală și Europa de Est.
