StiripesurseSocialUn polițist a fost condamnat la închisoare pentru corupere pasivă

Un polițist a fost condamnat la închisoare pentru corupere pasivă

Publicat:

Un polițist din Chișinău a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru corupere pasivă. Acesta va executa jumătate din pedeapsă în penitenciar, iar cealaltă jumătate va fi suspendată pe o perioadă de probă de doi ani. De asemenea, condamnatul va plăti o amendă în mărime de 325 000 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de 8 ani.
Potrivit Procuraturii, condamnatul, care era ofițer superior de sector în Chișinău, a cerut de la un bănuit într-un dosar de agresiune suma de 3500 de euro pentru a-l trage la răspundere contravențională și nu penală pentru infracțiunea comisă.

Astfel, în cadrul unei întâlniri ulterioare, polițistul a primit o parte din suma pretinsă, respectiv 2 500 de euro, sub controlul organului de urmărire penală. În urma primirii mijloacelor bănești, polițistul a întocmit un proces-verbal privind comiterea unei contravenții, sancționând făptașul cu o amendă de doar 500 de lei.

Urmărirea penală a fost inițiată în ianuarie 2022 și a durat 2 luni, iar judecarea cauzei 2 ani și 10 luni. Individul a pledat nevinovat pe parcursul procesului, însă instanța a apreciat probatoriul administrat și a stabilit vinovăția acestuia.

Pe lângă pedeapsa stabilită, instanța a admis acțiunea civilă privind încasarea sumei de 950 de euro, iar mijloacele bănești în sumă de 1 600 de euro ridicate în cadrul perchezițiilor și recunoscute în calitate de corp delict au fost trecute în venitul statului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.