StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump recunoaște că fiul său s-a întâlnit cu o avocată...

Donald Trump recunoaște că fiul său s-a întâlnit cu o avocată rusă

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a admis că fiul său s-a întâlnit cu o avocată rusă în timpul campaniei electorale din 2016 pentru a obţine informaţii despre contracandidata sa democrată Hillary Clinton şi a calificat această întâlnire ca fiind “total legală”, relatează luni AFP, potrivit agerpres.

Într-un mesaj pe Twitter, preşedintele american face referire la ţinta lui favorită, “presa ştirilor false”: ” ‘Fake News’ relatează, o invenţie pură, că sunt îngrijorat în legătură cu întâlnirea pe care minunatul meu fiu, Donald, a avut-o la Trump Tower” în iunie 2016.

Vezi și: Bilanț nou al victimelor din Indonezia: Autoritățile anunță 91 de morți! – VIDEO

“A fost o întâlnire pentru a obţine informaţii despre un adversar, este total legală şi asta se întâmplă tot timpul în politică – Şi (întâlnirea) nu a avut niciun rezultat. Nu ştiam nimic despre asta”, a mai spus el.

Este pentru prima dată când preşedintele republican menţionează clar scopul reuniunii.


Donald Trump a pretins întotdeauna că nu ştie nimic despre această întâlnire, care s-a dovedit însă că a existat şi pentru care Donald Trump Jr. a fost audiat în faţa Congresului.

La 9 iunie 2016, Donald Trump Jr. şi Jared Kushner, ginerele preşedintelui, au avut o întrevedere în Trump Tower, la New York, cu o avocată rusă, Natalia Veselniţkaia, despre care credeau că este un emisar al guvernului rus capabil să furnizeze informaţii despre Hillary Clinton, adversara democrată a lui Donald Trump.

Citește și: Acțiune ca-n filme! Polițiștii americani au eliberat 11 copii

Avocata a negat ulterior că ar fi avut legături cu Kremlinul.

La reuniunea a participat şi directorul de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort. Acesta este în prezent judecat pentru spălare de bani, fraudă fiscală şi bancară şi lobbying ilegal. El este inculpat în special pentru nedeclararea unor venituri de 75 de milioane de dolari obţinute din activităţi de lobbying şi consultanţă pentru guverne străine, inclusiv pentru fostul preşedinte prorus al Ucrainei, Viktor Ianukovici.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.