StiripesursePoliticăMaia Sandu l-a primit la Chişinău pe ministrul de Externe român

Maia Sandu l-a primit la Chişinău pe ministrul de Externe român

Publicat:

România va continua să sprijine R. Moldova pe calea integrării europene și să dezvolte relații aprofundate pe multiple planuri. Aflat în prima vizită oficială în R. Moldova, noul ministru român al Afacerilor externe, Emil Hurezeanu, a fost primit la Președinție de Maia Sandu.
„Discuțiile au reconfirmat caracterul privilegiat al relației bilaterale și sprijinul constant al României pentru Moldova”, se arată în comunicatul instituției prezidențiale.

Maia Sandu și Emil Hurezeanu au subliniat importanța aprofundării cooperării în domeniul energetic. Președintele a menționat că România este cel mai important partener strategic al R. Moldova, inclusiv,  prin contribuția României la asigurarea securității energetice. În contextul actualei crize energetice provocate de Federația Rusă, jumătate din volumul energiei electrice consumată în Republica Moldova este importată din România, o parte fiind furnizată la preț plafonat.

Cei doi oficiali au vorbit și despre consolidarea legăturilor economice dintre cele două state și încurajarea companiilor din România să investească în R. Moldova. De asemenea, s-a pus accent pe îmbunătățirea infrastructurii de transport, inclusiv construcția de noi poduri peste Prut și fluidizarea traficului la frontieră, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri.

În cadrul întrevederii, a fost abordat și subiectul parcursului european al Republicii Moldova, cu accent pe deschiderea seturilor de capitole de negociere în timpul președinției poloneze a Consiliului Uniunii Europene.

„România rămâne un susținător ferm al aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană și un partener esențial în acest proces”, s-a menționat în cadrul întrevederii.

Ministrul Emil Hurezeanu a avut în dimineața zilei și o întrevedere cu omologul său moldovean Mihai Popșoi precum și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. Oficialul a subliniat că cetățenii din R. Moldova nu sunt singuri în fața provocărilor și crizei energetice și pot conta pe sprijinul României și al altor parteneri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Chișinău Pride a început în centrul capitalei

La Chișinău a început Chișinău Pride, parada persoanelor care fac parte din comunitatea LGBTQ+. Participanții s-au adunat la intersecția străzilor București și Ismail. În...

Horoscop săptămâna 22–28 iunie 2026

Săptămâna 22-28 iunie 2026 este marcată în primul rând de adaptarea la Soarele din Rac și apoi intrarea planetei Marte în zodia Gemeni. Horoscop...

Polonia cere un loc lângă marile puteri. ‘Suntem vecini cu Rusia și Ucraina. Voi nu sunteți’

Ministrul de externe polonez, Radoslaw Sikorski, a criticat rolul principal jucat de Germania, Franţa şi Regatul Unit în discuţiile privind încheierea războiului din Ucraina...

Chiveri: Procesul de integrare europeană reprezintă un motor al reintegrării statului

Procesul de integrare europeană a Republicii Moldova contribuie deja la apropierea celor două maluri ale Nistrului și reprezintă un motor al reintegrării statului. Declarații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.